Sala Teatrului Regina Maria a fost plină ochi, vineri seară, la spectacolul de muzică, dans şi teatru "Buscando Cervantes" (Căutându-l pe Cervantes), prezentat în premieră în Oradea de profesioniştii din trupa Castro Romero Flamenco din Spania, care i-au făcut pe spectatorii orădeni să-i aplaude şi ovaţioneze timp de mai bine de 6 minute.

Trupa Castro Romero Flamenco, înfiinţată de fraţii Rosario, Ricardo şi José Castro Romero, le-a oferit orădenilor un show cu momente muzicale inedite, în ritmuri flamenco, şi le-au spus povestea lui Miguel de Cervantes Saavedra, cel supranumit "principele ingeniozităţii", prin intermediul teatrului-dans.

Alături de momentele de dans contemporan, în spectacol au fost incluse şi momente de flamenco pur în care pantofii dansatorilor au fost folosiţi chiar şi ca instrumente muzicale, spre deliciul publicului. Pe scenă şi-a făcut apariţia şi "Don Quijote", eroul din celebrul roman al lui Miguel de Cervantes, care şi-a dansat povestea.

Spectacolul "Buscando Cervantes" s-a ţinut în cadrul unei noi ediţii a festivalului European Music Open, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, din subordinea Primăriei, alături de cunoscutul tenor orădean Alexandru Badea, directorul festivalului.

Tot vineri seara, în cadrul European Music Open, copiii din Corul Radio au cântat la Catedrala Greco-Catolică.

Sâmbătă, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria se va ţine colocviul Garantat 100%, în cadrul căruia George Petean, considerat baritonul momentului, va sta de vorbă cu Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii, care, ulterior, va fi transmisă pe postul naţional de televiziune.

De asemenea, de la ora 22.30, la Sinagoga Neologă va avea loc concertul lui Harri Stojka, unul dintre cei mai importanţi muzicieni de jazz din Europa, sosit la Oradea din Viena.

Festivalul se va încheia duminică seară cu un concert extraordinar oferit de Corul Madrigal, la Teatrul Regina Maria, cu începere de la ora 19.