Cele patru care alegorice aduse din Debreţin în cadrul Zilelor Culturii Maghiare au ajuns joi dimineaţa în Piaţa Unirii din Oradea, unde pot fi admirate până la ora 18:30.

Evenimentul a atras deja orădeni şi turişti deopotrivă, care s-au oprit să vadă spectaculoasele care împodobite cu mii de flori.

Atmosfera din centrul oraşului a fost animată de la primele ore. Mulţi copii s-au fotografiat lângă care, iar familiile au vizitat şi târgul organizat în Piața Unirii, cu produse locale, de la mâncare tradiţională şi dulciuri, până la obiecte din lemn, plante sau articole pe bază de lavandă.

Primul car, intitulat "Sfânta Coroană", reconstituie în imagini florale cele mai preţioase însemne ale regilor Ungariei. În centrul compoziţiei se află o coroană uriaşă, decorată cu flori, alături de globul crucifer şi sceptrul regal. Carul transmite simbolistica moştenirii Sfântului Ştefan, pentru care coroana reprezenta puterea, unitatea ţării şi valorile creştine.

"Carul Poştei Maghiare" se distinge prin patru cai în mărime naturală, coloraţi în verde, roşu, maro şi gri, care sugerează anotimpurile. În centrul compoziţiei apare figura lui Helios, Soarele, ce marchează trecerea neîntreruptă a timpului. 

"De la Soare la Lună" are forma unei calești regale, decorate cu flori în nuanţe de bordo şi galben. Carul ilustrează o călătorie simbolică prin elementele naturii: focul, pământul, aerul şi lumina. Compoziţia sugerează ciclul unei zile, de la răsărit până la apariţia lunii, şi armonia dintre forţele care susţin viaţa.

Cel de-al patrulea car este realizat în comun de Oradea şi Debreţin şi celebrează stilul Art Nouveau, specific oraşului de pe Crişul Repede. În centrul său se află o oglindă care reflectă imaginea unei sculpturi secession, simbolizând transformarea lumii şi a sinelui. În partea din faţă apar două lebede albe, embleme ale libertăţii creative şi ale eleganţei epocii.

Pe lângă expoziţia carelor alegorice, programul Zilelor Culturii Maghiare mai cuprinde joi spectacole de dans, gimnastică acrobatică şi teatru. Ziua va încheia cu un concert al violonistului maghiar Mága Zoltán, programat la ora 21.

Carnavalul Florilor de la Debreţin, organizat anual din 1966, a ajuns în acest an la ediţia cu numărul 59. Oradea primeşte carele alegorice pentru a 25-a oară, iar evenimentul a devenit o tradiţie care leagă cele două oraşe prin cultură şi istorie comună.

Programul complet al zilei: 

09:00 - 18:30 - Expoziţia carelor alegorice 

16:00 – Sunshine Dance (Oradea) – gimnastică acrobatică 

17:00 – 17:20 Diamond Fitness Se

17:30– 17:50 R&B Dance Hip Hop Tánciskola

18:00– 18:20 LESZ DANCE Tánc- és Sport Egyesület 9

19:00– 20:00 Teatrul Szigligeti - Grădina Zânelor pe drumurile lui Bartók

21:00- Concertul  renumitului violonist maghiar Mága Zoltán

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!