Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor în parteneriat cu Teatrul Regina Maria, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Revista Familia, Complexul Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeul Iosif Vulcan au organizat, sâmbătă, de la ora 20, spectacolul "Răsai asupra mea, lumină lină", la împlinirea a 124 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.

Spectacolul s-a ţinut în faţa statuii lui Mihai Eminescu din Piaţa Independenţei, iar în deschidere corul Fiat Lux, dirijat de Antonia Monica Nica, a interpretat "Sara pe deal", dar şi cântecul religios "Miluieşte-ne, Dumnezeule!". Evenimentul a avut o audienţă restrânsă, de circa 40 de persoane, printre care s-au numărat viceprimarul Ovidiu Mureşan şi şefa Cancelariei Prefectului, Claudia Timofte.

Cei prezenţi au ascultat apoi mai multe poezii de Eminescu, printre care "Lacul", "Odă în metru antic" şi "O, rămâi", recitate în opt limbi de elevi orădeni, coordonaţi de actorul Eugen Ţugulea. Doi dintre ei, de origine asiatică, au recitat în limba coreeană şi în limba chineză. De asemenea, creaţiile lui Eminescu au fost recitate şi în engleză, maghiară, italiană, esperanto, slovacă, spaniolă şi, bineînţeles, română.

Un moment deosebit al spectacolului a fost cel în care două fetiţe din localitatea Apşa de Jos, Maramureşul istoric (Ucraina), îmbrăcate în port popular, au cântat în limba română iar apoi în limba ucrainiană, respectiv rusă, poezii de Eminescu. Cele două au venit la Oradea însoţite de părinţi şi de Ion Botoş, preşedintele Asociaţiei Dacia.