Proiectul „Povești, gusturi și tradiții. O incursiune în 4 patrimonii locale”, în care sunt implicate localitățile Borș și Sântandrei, din România, și Füzesgyarmat și Méhkerék, din Ungaria, a fost lansat joi dimineață, în sala festivă a Hotelului Iris, din comuna Borș, în prezența a circa 100 de persoane.
Primarul comunei Borș, Batori Geza, care este și lider de proiect, a spus în cadrul evenimentului că „obiectivul proiectului este de a construi și consolida încrederea reciprocă între cei 4 parteneri și de a încuraja înțelegerea, respectul și colaborarea reciprocă între comunități, prin celebrarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural și a tradițiilor locale”.
Și Ioan Mărcuș, primarul comunei Sântandrei, a spus în cuvântul său că, prin acest proiect, comunitățile implicate vor fi cunoscute mai bine.
Importanța proiectului a fost subliniată și de edilii celor două localități maghiare, primărița din Méhkerék vorbind în limba română.
Evenimentul de lansare a proiectului a continuat cu rularea unui film de prezentare a comunei Borș, de-a lungul a 10 ani, dialoguri și socializare între participanți.
Proiectul lansat joi prevede, printre altele, o cooperare transfrontalieră sustenabilă și eficientă, bazată pe comunitate, încurajarea acțiunilor de tip „people to people”, iar activitățile principale sunt centrate pe management și comunicare.
Cele mai atractive momente se anunță a fi cele din cadrul „Turneului poveștilor, gusturilor, tradițiilor în cele 4 comunități”, care include patru evenimente.
În cadrul „Povești/Tales” vor fi organizate sesiuni de povești despre folclor, obiceiuri, legende și chiar narațiuni personale, permițând tradițiilor orale să dăinuie.
„Gusturi/Tastes” va fi o competiție culinară în care echipe din cele 4 comunități pregătesc mâncăruri tradiționale, oferind o călătorie fascinantă printre aromele locale.
„Tradiții/Traditions” va aduce un spectacol de muzică, dansuri și meșteșuguri care definesc fiecare comunitate. De asemenea proiectul va include și atelierul „Noul Bauhaus European”.
Valoarea proiectului, a cărui perioadă de implementare este de 12 luni, se ridică la 246.995 euro, dintre care 238.335 din fonduri europene, iar diferența va fi acoperită din banii celor 4 comunități române și maghiare.
Viorel Orbai