Teatrul Regina Maria a anunţat că s-a alăturat şi anul acesta campaniei naţionale "Artiştii pentru artişti", susţinută de UNITER. Iniţiată în 2002, aceasta îşi propune să sensibilizeze opinia publică în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici care trăiesc în condiţii precare ori au probleme de sănătate din toată ţara.

În acest an, Teatrul Regina Maria va participa la acest program cu spectacolul "Cancan", de Jordi Galceran, regia artistică Theodor Cristian Popescu, care se va juca joi, 24 martie, ora 19, la Sala Mare. "Suma provenită din vânzarea de bilete va fi redirecţionată către Fondul de Solidaritate Teatrală", se arată într-o informare a acestora.

"Cancun" e povestea a ceea se întâmplă când vacanţa de vis devine viaţa pe care ai fi putut s-o trăieşti. Formarea unui cuplu, fericirea şi împlinirea personală stau adesea în cele mai mici decizii pe care le-ai luat la un moment dat.

Prieteni de-o viaţă, Reme, Vicente, Laura şi Pablo (două cupluri căsătorite de mai bine de 20 de ani) decid să-şi petreacă vacanţa de vară în frumoasa staţiune Cancun din Mexic. Într-o noapte, după câteva pahare în plus şi discuţii interminabile, Reme le mărturiseşte prietenilor săi că vieţile lor ar fi putut fi altfel… cu totul altfel! În dimineaţa următoare  totul e diferit – reperele din viaţa lui Reme se schimbă.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Acestea se pot cumpăra şi cu oră înainte de fiecare spectacol sau online pe biletmaster.ro.

În ultimii ani, Teatrul Regina Maria a mai participat la campania "Artiştii pentru artişti" cu spectacolele "Biloxi Blues", "Equus" şi "Scripcarul pe acoperiş".