Oradea se pregătește pentru o seară care ar putea deveni un cadou elegant și emoționant oferit de Ziua Femeii. Sâmbătă, 7 martie, de la ora 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, „Simfonia iubirii” se apropie de momentul în care va afișa „sold out”.

Pe scenă se va afla carismaticul violonist și dirijor Bogdan Costache, care va conduce orchestra cu vioara în mână, într-un stil spectaculos și elegant inspirat de André Rieu. De asemenea, într-o desfășurare impresionantă de forțe artistice, „Simfonia iubirii” aduce împreună Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, Baletul și Corul Opera Vox.

Spectacolul va fi completat și de un artist tânăr, apreciat și premiat la competiții muzicale din țară și din străinătate. Chitaristul Gabriel Popescu va urca pe scenă alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.

Publicul va asculta capodopere semnate de titani ai muzicii precum: W.A. Mozart, G. Rossini, G. Donizetti, G. Verdi, G. Puccini, P.I. Ceaikovski, Ennio Morricone etc. Unele piese vor fi interpretate în primă audiție la Oradea, iar momentele inspirate din baletul „Romeo și Julieta” vor aduce la viață una dintre cele mai intense povești de iubire din toate timpurile.

„De la eleganța eternă a lui Mozart, la bucuria muzicii lui Rossini și Donizetti, până la iubirea romantică dusă până la sacrificiu din operele lui Verdi, continuând cu eroii romantici din baletul lui Ceaikovski: Romeo și Julieta, veți asculta și vedea cele mai celebre pagini muzicale dedicate iubirii. Pe scenă, muzica prinde culoare, pașii de dans devin emoție, iar vocile corului și ale soliștilor aduc profunzime fiecărui moment”, transmit organizatorii, Prestige Art Production.

Regia și coregrafia poartă semnătura lui Vlad Sebastian, un nume cu rezonanță în teatrele muzicale din țară și din străinătate.

Deși locurile la „Simfonia iubirii” se epuizează rapid, aceastea se mai pot găsi aici.

Orădenii mai pot fi părtași, astfel, la această experiență, despre care organizatorii spun că va oferi „o seară în care muzica, dansul și vocile spun cea mai frumoasă poveste a lumii: iubirea”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!