De la finalul lunii octombrie, Oradea a intrat în "scenariul roşu", incidenţa cazurilor noi de Covid-19 din municipiu depăşind 3 la mia de locuitori. Din această cauză, urmând regulile impuse peste tot în ţară, instituţiile de spectacole din Oradea au trebuit să-şi închidă porţile.

Publicul, însă, mai poate să se bucure de concerte şi producţii de teatru, în mediul online, unde e "safe". BIHOREANUL vă spune unde anume...

Pentru melomani

Filarmonica de Stat din Oradea a fost prima care a anunţat planul de rezervă privind continuarea stagiunii. Conducerea instituţiei a decis să ţină concertele deja programate, dar fără public, până la noi reglementări. Astfel, purtând măşti de protecţie, muzicienii orădeni şi invitaţii lor au interpretat lucrări de Beethoven, Mendelssohn-Bartholdy, Wagner şi alţii, iar primele concerte au fost filmate şi difuzate deja, ba integral, ba pe părţi, pe pagina de Facebook, respectiv pe canalul de Youtube al Filarmonicii.

Spre exemplu, urmărind cel mai recent concert, publicat online pe 13 noiembrie, orădenii pot audia lucrări ca "Idila lui Siegfried" (de Richard Wagner) şi Simfonia a II-a în Re major (de Ludwig van Beethoven), interpretate de muzicienii orădeni, sub bagheta lui Jankó Zsolt, dirijor al Filarmonicii locale, dar şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

Vineri, 20 noiembrie, instituţia va publica un nou concert înregistrat, de data aceasta fiind vorba de unul coral. Membrii corului, dirijaţi de Lászlóffy Zsolt, vor interpreta "Cantante Domino" (D. Monteverdi), "Ave Maria" (I. Stravinski), "Laudi alla vergine Maria" (G. Verdi) şi altele. Concertul - precum şi cele dinaintea lui - va putea fi urmărit gratuit.

Teatru pe ecrane

Şi Teatrul Regina Maria păstrează legătura, virtual, cu publicul. Instituţia a decis să ofere acces gratuit la înregistrările unor spectacole celor care şi-au cumpărat deja bilete sau şi-au făcut rezervări pentru reprezentaţiile din noiembrie. Orădenii vor fi contactaţi de reprezentanţii Teatrului şi vor primi detalii despre cum şi când pot urmări online producţii precum "Profu’ de franceză", cu Maria Teişanu şi Sorin Ionescu, şi "Creştini", cu Richard Balint şi Răzvan Vicoveanu (nominalizat la UNITER pentru rolul său).

Pentru luna decembrie, Teatrul pregăteşte un program de difuzare online a unor producţii, inclusiv a unora noi, la care să aibă acces, contra cost, orice doritor. Directorul artistic al trupei Iosif Vulcan, Victoria Balint, spune că între producţiile care vor putea fi urmărite se numără "Creştini", "Avalanşa", "Îndrăgostiţii din Ancona", "Profu’ de franceză" şi "Şarpele în iarbă", dar şi că publicul va avea parte de o "surpriză de Crăciun".

Totodată, TRM are în plan să difuzeze câteva spectacole-lectură, ce urmează să fie filmate în această perioadă, având la bază piese scrise de câştigătorii Concursului de Creaţie Literară organizat anual de Teatrul din Oradea.

Actorii au în pregătire şi câteva premiere, însă cel mai probabil acestea vor fi jucate abia la ieşirea din scenariul roşu, cu public în sală. "Altfel, dacă le-am filma acum pentru online, actorii ar trebui să poarte măşti. Or, asta ar schimba cu totul o astfel de producţie, publicul n-ar putea să vadă expresiile lor...", explică Victoria Balint.

Live de la MA

Pe lângă instituţiile de cultură, şi unele asociaţii se mobilizează pentru a oferi publicului experienţe interesante în mediul virtual. În Oradea, asociaţia MA Hub, care pe timpul verii a organizat seri de filme şi mici concerte într-o grădină din centrul oraşului, anunţă că transmite, pe pagina de Facebook, o serie de evenimente. În fiecare săptămână, un DJ local va mixa la sediul asociaţiei, iar momentul muzical va fi difuzat live.

De asemenea, organizatorii pregătesc şi "jam sessions" cu instrumentişti şi trupe locale. "O altă serie pe care o lansăm cuprinde mici performance-uri, cu poezii sau poveşti, acompaniate de muzică live", spune Răzvan Marchiş, absolvent de regie de film la UNATC şi unul dintre fondatorii MA Hub. Astfel, joi, 19 noiembrie, de la ora 20, va fi lecturat un fragment din romanul "Procesul", de Franz Kafka, pe muzică de compozitorul şi DJ-ul orădean Maatus Pealler (pe numele său real Andrei Cozma).

MA Hub plănuieşte să transmită, în perioada următoare, şi tutoriale, cu ajutorul cărora curioşii vor putea afla cum să meşteşugească diverse obiecte. Accesul la evenimentele online ale asociaţiei este gratuit, cei care doresc să sprijine activităţile putând face donaţii. Tot online, căci aşa impun vremurile...