Primăria Aleşd a câştigat o finanţare europeană de 4,3 milioane lei, pentru reabilitarea termică a unei clădiri în care funcţionează secţia pneumologie-TBC a Spitalului Orăşenesc. Primarul Ioan Todoca a semnat, în această săptămână, contractul de finanţare.

Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, prevede reabilitarea termică a clădirii, dar şi montarea de pompe de căldură, panouri solare şi panouri fotovoltaice. "Clădirea va deveni independentă energetic. Se vor economisi anual aproximativ 50 de maşini de lemne care se consumau pentru încălzire şi pentru producerea apei calde, iar curentul electric se va produce prin panourile fotovoltaice", a declarat primarul Ioan Todoca, pentru BIHOREANUL. Contribuţia Primăriei Aleşd în proiect va fi de doar 3%.

Primăria oraşului mai are în evaluare un proiect european care vizează infrastructura sanitară din Aleşd. Mai precis, se doreşte transformarea unei clădiri care a aparţinut Băncii Agricole, şi care este nefolosită de mulţi ani, într-un ambulatoriu de specialitate al Spitalului din Aleşd. Lucrările ar costa 1,3 milioane euro, sumă la care se mai adaugă dotări de aproximativ un milion de euro. Acest proiect nu a fost încă aprobat.