Pacienţii internaţi la Secţia de Pneumologie de Boli Infecţioase din Timişoara au toate şansele să iasă mult mai bolnavi decât intră. Două imagini care prezintă situaţia saloanelor au stârnit revolta internauţilor, dezvăluind condiţii inumane în care sunt ţinuţi o parte din pacienţi. Saloanele au pereţi scorojiţi şi mobilier ruginit, iar în loc de perdele, în geamuri au fost puse cearşafuri.

Imaginile din Clinica de Boli Infecţioase "Victor Babeş" au fost postate de o tânără din Timişoara, care are un bunic internat acolo. 

"Anul 2018, România, Timişoara, Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş! Nu mai am cuvinte să comentez, cred că imaginile spun totul. Spun doar că mai trebuie să mergeţi la multe concerte, cu spectacole ale marilor artişti, pentru a aduce spitalul la nişte condiţii puţin mai ridicate decât cele din lagărele de concentrare. Donaţi în continuare bani pentru a creşte buzunarele celor aflaţi la conducere! Şi sfatul meu: încercaţi să vă păstraţi sănătoşi dacă ajungeţi aici, mai mult ca sigur că mult nu o veţi mai duce. Vă rog distribuiţi!", a scris autoarea fotografiilor, Anamaria Czap, pe Facebook.

Situaţia a stârnit revolta internauţilor.

„În renovare”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, medicul Virgil Musta, a declarat, duminică, pentru agenția de știri Mediafax, că saloanele în care pacienţii au fost fotografiaţi sunt în curs de renovare şi că s-au făcut internări şi acolo din cauza numărului prea mare de bolnavi din ultima perioadă.

"Pozele sunt de la etajul doi, din Secţia de Pneumologie, care acum se reamenajează, iar jumătate din saloane sunt scoase din funcţiune, pozele sunt realizate la unul din acele saloane. Era toată tencuiala dată jos şi muncitorii se apucaseră să pună geamurile de termopan şi s-a schimbat uşa. Şi pentru că erau prea mulţi pacienţi, a trebuit ca şi în saloanele în care se lucra să fie întreruptă munca şi să pună repede un pat şi ce mai trebuie, să improvizeze, pentru că nu au unde să îi mai pună în celelalte saloane renovate. Secţia de Pneumologie este modernizată cu bani de la Primăria Timişoara. S-a început cu parterul, care este gata şi acum s-a trecut la etajul doi, s-au scos toţi pacienţii, s-a dat jos tencuiala, se schimbă geamurile, uşii. Iar într-un astfel de spaţiu s-a pus repede un pat, pentru că sunt prea mulţi pacienţi. Ne cerem scuze pacienţilor noştri. Din păcate, nu avem surplus de saloane pentru a putea muta pacienţii dintr-un salon într-altul. Din cauza frigului, sunt foarte mulţi pacienţi cu pneumonii în această perioadă, vin de peste tot şi nu poţi să-i refuzi", a afirmat medicul Virgil Musta.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, la etajul al doilea al Secţiei de Pneumologie sunt nouă saloane, dintre care cinci au fost modernizate, iar restul sunt în curs de renovare.

Într-o declaraţie pentru adevărul.ro, medicul Virgil Musta susţine că gestul tinerei de a posta fotografiile din salonul în care se fac lucrări este unul răutăcios. 

Scuze

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a precizat și el, pe Facebook, că spitalul este în renovare. „Conducerea spitalului mi-a explicat că a fost nevoită să cazeze bolnavi în acele saloane groaznice -acesta este termenul pe care-l consider potrivit realităţii!-, neavând alternativă (saloanele în discuţie sunt deja intrate în reabilitare, le-au fost schimbate uşile şi geamurile şi răzuiţi pereţii în vederea zugrăvirii; în curând, şi ele vor arăta ca cele din pozele de mai jos)”, a spus el.

De altfel, într-o intervenție în direct la Digi24 a declarat că nu s-au făcut investiţii de jumătate de secol. "N-aş vrea să se înţeleagă că saloanele acestui spital arată aşa cum arată cele câteva postate pe Facebook! Acolo sunt lucrări foarte multe lucrări în derulare pentru modernizare. Inclusiv avem proiecte de aducere de zi a dotării", a spus acesta, susținând că lucrările vor fi gata până în vară.

Intervenind, de asemenea, în direct la Digi24, managera spitalului a fost întrebată dacă s-ar aşeza pe asemenea pat. După o pauză lungă, în care a ţinut să spună că paturile nu sunt murdare, a spus într-un final că "da". În ciuda imaginilor, care arată murdăria vădită din aceste saloane, managerul a susţinut că nu este vorba de jeg, ci de urme de prea multă folosinţă...