Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că unitatea pe care o conduce a fost desemnată ca fiind a doua instituţie din ţară în ce priveşte transparenţa în organizarea de licitaţii.

"În urmă cu două săptămâni s-a făcut topul celor mai transparente unităţi contractante de servicii publice din ţară, iar noi suntem pe locul al doilea în ţară în baza procedurilor online pentru achiziţii. Am ales să le facem prin SEAP deoarece, pe lângă că e o procedură transparentă, aşa scoatem preţuri mai mici. Este vorba de achiziţii publice pentru absolut toate domeniile, precum servicii de pază, medicamente sau reparaţii de aparate medicale ori materiale dezinfectante", a declarat Bodog pentru BIHOREANUL.

Potrivit revistei Capital, anul trecut Spitalul Judeţean a făcut 3.447 licitaţii pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), situându-se astfel pe al doilea loc în ţară, după Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu 4.014 proceduri, şi înaintea Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Suceava - 2.058. Pe locul al 4-lea se află Spitalul Judeţean Baia Mare, cu 1.930 de proceduri, iar pe 5 e Spitalul Judeţean Târgu Jiu - 1.857.