Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca va găzdui vineri şi sâmbătă Campionatele Mondiale de Futnet pentru categoria de vârstă U21, masculin şi feminin.
Întrecerea va reuni cele mai puternice selecţionate din lume, cehii şi slovacii fiind cotaţi cu cele mai mari şanse la medaliile de aur. Dar şi componenţii şi componentele naţionalei României vor avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru podium.
Echipa Tengo Salonta, condusă de către Vasile Sorean va avea convocat la lot un număr de cinci jucători: Alex Sorean, Nagy Darius, Csősz Krisztián, Denis Purjea şi Illyés Gergő.
La feminin vor participa opt ţări, Canada, Cehia, Anglia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Elveţia şi România, în timp ce la masculin vor evolua reprezentanţii Cehiei, Angliei, Ungariei, Poloniei, Slovaciei, Elveţiei, Turciei, Ucrainei şi României.
Cei cinci jucători salontani convocaţi la lotul naţional pentru mondiale sunt: Csosz, Purjea, Sorean, Nagy şi Illyes.