Sportivii clubului Tibclau din Oradea au participat în weekend, la Debrecen, Ungaria, la o competiţie internaţională de tenis de masă, denumită Cupa Speranţei. Competiţia a reunit, de fapt, la start, doar sportivii celor două cluburi, Tibclau şi DABE, acesta din urmă fiind clubul organizator din Debrecen. Cu alte cuvinte, a fost un concurs rezervat reprezentanţiilor celor două cluburi, care au avut diferite parteneriate în ultimii ani.

Întrecerile s-au desfăşurat pe două secţiuni, începători şi avansaţi. La începători, orădenii au dat câştigătorul, pe Veszenyi Akos. Acesta a fost urmat de Szilagyi Reka, de la gazde, DABE, în timp ce poziţia a III-a i-a revenit unui alt ordean, Warner Adam.

Şi în cadrul concursului rezervat avansaţilor, exact aceeaşi a fost situaţia pe podiumul de premiere, primul clasat şi ocupantul locului al III-lea reprezentând clubul Tibclau. S-a impus, astfel, la avansaţi, Kiss Robert, în timp ce Cristian Flore a ocupat poziţia a III-a. Locul II i-a revenit reprezentantului clubului gazdă DABE Debrecen, Folian Albert.

Peste două săptămâni, oficialii celor două cluburi au programat revanşa, tot la Debrecen.