CS Tibclau a organizat duminică, la sala de sport a Liceului Lucian Blaga, prima etapă a campionatului euroregional la tenis de masă pentru copii. Competiţia care a reunit la start sportivi atât din România, cât şi din Ungaria, s-a desfăşurat pe două categorii de vârstă.

S-au înscris la start 50 de jucatori proveniţi de la 9 cluburi sportive. Cei care au excelat de această dată au fost sportivii clubului Tarpo Carei, care au obţinut mai multe clasări pe podium.

La copii sub 10 ani, pe primul loc s-a situat Robert Balaj, pe locul II, Sallai Tamas, ambii de la acelaşi club sportiv, Tarpo Carei. Locul al III-lea i-a revenit unei reprezentante a clubului organizator, C.S.Tibclau Oradea, Daria Dorog.

Şi la cea de-a doua categorie, de copii 11-14 ani, situaţia a fost asemănătoare, cu doi reprezentanţi ai clubului din Carei în frunte, Sek Kristof, pe prima poziţie, şi Toth Mark, pe locul al II-lea.

Cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere a fost ocupată însă de Nyika Gergo de la C.S Tibclau Oradea.

Etapa a doua a campionatului va avea loc în data de 20 martie.