În organizarea Federaţiei Române de Taekwondo ITF şi a Clubului Sportiv Daisho Timişoara, la Sala Sporturilor "Constantin Jude" din Timişoara, s-a desfăşurat, în perioada 18-20 februarie Campionatul Naţional de taekwon-do ITF pentru juniori I şi seniori.

În total, la întreceri au participat 120 de sportivi, proveniţi de la 21 cluburi, din întreaga ţară. Printre aceştia s-au aflat şi sportivii bihoreni. C.S. King Do Oradea, condus şi antrenat de Romeo Tulkos, a cucerit 2 medalii de aur, 4 de argint şi 9 de bronz.

Cele două titluri naţionale obţinute de King Do au fost cucerite de echipa de senioare, compusă din Andreea Ganea, Ana Guler şi Cristina Ţîrle, la tehnici speciale şi spargeri de forţă.

Locul II a fost obţinut de Andreea Ganea la luptă senioare -63kg şi spargeri de forţă senioare, de către echipa de senioare compusă din Andreea Ganea, Ana Guler şi Cristina Ţîrle, la luptă, şi echipa de juniori la exerciţii de formă, echipa fiind compusă din sportivii: George Popa, Vlad Popa, Alexandru Butiri, Sasa Chereja şi Szabo Sergiu Gyula.

Medaliile de bronz au fost cucerite de Andreea Ganea la tull 1DAN şi tehnici speciale, Ana Guler la lupta -63kg şi la spargeri de forţă, Cristina Ţîrle (King Do Salard) la lupta sen.-52kg şi la tull centuri colorate, echipa de juniori (George Popa, Vlad Popa, Alexandru Butiri, Sasa Chereja şi Szabo Sergiu Gyula) la luptă, Chereja Sasa la luptă jun +70kg şi Szabo Sergiu, la luptă -70kg.

"Sunt mulţumit de rezultate. Ne-am pregătit pentru acest campionat şi acum răsuflăm uşurati, că ne-am atins obiectivele propuse: cât mai multe clasări pe locurile I-III şi, poate cel mai important obiectiv a fost ca Andreea Ganea să fie selectată în echipa naţională, ceea ce cu siguranţă se va întampla în următoarele zile. De asemenea, este important ca în componenţa echipei naţionale să fie selectaţi cât mai mulţi oradeni", a declarat, la final, antrenorul Tulkos Romeo.

La rândul său, C.S. Royal Kwon Oradea, condus de Francisc Tripa, a intrat în posesia unei medalii de aur şi două de bronz, locul I fiind cucerit de sportiva Berei Nikolett, care la exerciţii de formă a obţinut şi locul III. Cel de-al doilea loc III a fost cucerit de instructorul Harascsak Gyula la exerciţii de formă 1DAN.

În urma desfăşurării întrecerilor, patru sportivi orădeni ar putea fi selecţionaţi în lotul naţional pentru Campionatele Europene, ce se vor desfaşura în Slovenia. Aceştia sunt, la seniori, Andreea Ganea (King Do), Noaghi Evelyn şi Tatu Sabin (West Team), iar la juniori, Berei Nikolett (Royal Kwon). În vederea participării la Europene, aceştia se vor antrena mai întâi într-un stagiu de pregătire, care va dura două săptămâni, la Baia Mare.

Clubul Sportiv King Do Oradea reaminteşte faptul că organizează selecţie pentru doritorii practicării acestui sport, în fiecare zi de marţi, între orele 19:00-20:30, joi, 19:00-20:00 şi sâmbăta, 14:00-15:30, la sala de sport a Liceului Teoretic Lucian Blaga.