Câţi dintre noi ştim că jumătatea minoră a ţării suferă de afecţiuni provocate de obezitate sau de deficienţe de postură (cifoze, scolioze, etc.)? Ştim oare, în calitate de părinţi responsabili, ce anume generează aceste situaţii?
Odată, un părinte îmi spunea cât de mult îi place propriului copil sportul. Atât de mult, spunea părintele, încât nu pierde nici o emisiune difuzată pe canalele de sport ale televiziunilor... O asemenea abordare, corelată cu progresul tehnicii, ne îndepărtează din ce în ce mai mult de exerciţiul fizic, de plăcerea generată de practicarea sportului în simbioză cu natura.
Investim miliarde de euro în cercetare cu speranţa falsă că vom trăi mai bine, mai sănătos. Nimic mai neadevărat! Banala telecomandă (uimitoare invenţie la vremea ei) ne ţine fixaţi în comoditatea fotoliului. Nu ne mai obosim nici măcar să ne mai ridicăm din pat. Ce confort!... Dar pe care îl plătim atât de scump!
Din dorinţa de a le face bine şi de a-i proteja pe copii, le cerem să nu se mai murdărească atunci când se joacă, îi certăm dacă transpiră sau dacă eventual îşi mai rup o haină. Ce tragedie dacă se julesc sau dacă au şi o vânătaie!
Este însă necesar să schimbăm optica socială în relaţia cu copiii. Progresul tehnic e bun până la momentul în care devenim subordonaţi lui. E timpul să învăţăm când să ne oprim şi cât să folosim ultimele descoperiri în materie de tehnică. Cât încă nu-i prea târziu, trebuie să ne dovedim statutul de adulţi.
Ascundeţi telecomanda! Lăsaţi copii să transpire, lăsaţi-i să se murdărească. Explicaţi-le că nu se întâmplă nimic dacă se mai şi julesc. Spuneţi aceste lucruri tuturor părinţilor, educatorilor sau profesorilor care gândesc ca şi părintele amintit mai sus.
Schimbaţi această paradigmă şi veţi aduce un plus de sănătate copiilor, iar starea lor se va schimba în bine. Un zâmbet e de ajuns?
Sorin Buhaş
Director Direcţia pentru Sport şi Tineret