Chestorul Marin Bondar, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, a declarat, miercuri, că în primele cinci luni ale anului numărul migranţilor prinşi pe terioriul judeţelor Bihor şi Arad s-a triplat faţă de perioada similară a anului trecut.
De trei ori mai mulţi
"Dacă anul trecut pe primele cinci luni am avut aproximativ 240 de persoane care au încercat să treacă fraudulos frontiera, anul acesta în perioada similară am avut 716 persoane. (…) Deja din luna mai nu a mai fost o creştere aşa de mare, s-a redus presiunea la frontiera cu Serbia. Din luna mai, din câte ştim, s-a modificat ruta pe Croaţia. Asta şi datorită faptului că odată ajunşi în România, migranţii ies mai greu", a afirmat Marin Bondar într-o conferinţă de presă.
Spre deosebire de "trendul" internaţional, cei mai mulţi dintre migranţii prinşi în Bihor şi Arad sunt irakieni şi nu sirieni. "În primele cinci luni cam 495 (n.r. din cei 716 migranţi) au fost irakieni. Am prins şi sirieni, iranieni, pakistanezi şi afgani", a precizat chestorul de poliţie.
Capturile continuă şi în luna iunie. După ce sâmbăta trecută poliţiştii din Borş au prins 32 de irakieni ascunşi într-un TIR ce transporta mobilă, marţi, aceştia au mai prins 22 de migranţi din Irak, Iran, Siria, India şi Pakistan.
Sirieni cu taxiul
Aceştia au fost prinşi în cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii Sectorului Borş în zona de competenţă. În jurul orei 22, aceştia au observat pe direcţia localităţii de frontiera Parhida, judeţul Bihor, 18 persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin. Grupul - format din 12 bărbaţi, 2 femei şi 4 minori – a fost oprit în apropierea graniţei şi condus la sediul sectorului pentru cercetări.
În acelaşi timp, un alt echipaj al Poliţiei de Frontieră a oprit pentru control, pe raza aceleiaşi localităţi, un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România, condus un cetăţean român, care transporta în regim de taxi patru cetăţeni străini, posesori ai unor documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil.
Din primele verificări efectuate pentru ambele grupuri, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, 18 adulţi cu vârste cuprinse între 39 şi 43 de ani, respectiv patru minori cu vârste între 3 ani şi 17 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au declarat ca intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. În cauză au fost întocmite actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat de către cele 22 de persoane.