Timp de aproape doi ani, jandarmii bihoreni iau la pas şcolile din Bihor, pentru a le explica elevilor riscurile la care se supun când consumă droguri.

Campania "Spune stop consumului de droguri, discriminării şi violenţei", derulată de jandarmi în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, vizează, în principal, prevenirea consumului aşa-numitelor substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, cunoscute şi ca droguri etnobotanice.

Oamenii legii le explică elevilor care sunt efectele bio-psiho-sociale ale consumului de droguri, dar şi aspecte legate de răspunderea penală şi contravenţională a tinerilor.

Campania, derulată între februarie 2015 şi decembrie 2016, îi vizează pe elevii cu vârste între 12 şi 19 ani. "În cadrul campaniei, sesiunile de informare vor fi urmate de mese rotunde cu cadre didactice din instituţiile de învăţământ participante", a precizat maiorul Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al IJJ Bihor.

Până acum, jandarmii bihoreni au fost în 38 de şcoli bihorene, unde au discutat cu aproape 3.000 de elevi.