Există premisele creşterii ameninţării teroriste în România, avertizează Serviciul Român de Informaţii, potrivit digi24.ro.

Principala explicaţie oferită este accelerarea tranzitului cetăţenilor europeni din vestul continetului către Siria sau Irak şi în sens invers. Potrivit SRI, din 2013, peste 4.000 de luptători sunt implicaţi în zona de conflict, din partea diferitelor grupări extremiste.

"Acest fenomen al transferului de luptători este monitorizat cu prioritate la nivel european de instituţiile cu responsabilităţi în materie, inclusiv de cele din România", precizează instituţia.

Serviciul Român de Informaţii avertizează că numărul europenilor care merg să lupte pentru grupările extremiste din Siria şi Irak este în continuă creştere.

"S-a mai stabilit că un număr semnificativ dintre aceste persoane se implică ulterior în acţiuni teroriste, radicalizare, recrutare de noi adepţi combatanţi, sprijin financiar-logistic", a arătat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.

Ofiţerii de informaţii au motorizat traseele dinspre Europa de Vest către Orientul Mijlociu şi au descoperit că şi România este o ţară de tranzit.

"Rutele predilecte de deplasare dinspre Europa de Vest către Siria şi Irak şi nu numai sunt fie aeriene, cu tranzit prin state din proximitatea zonei de conflict, fie terestre, includ România şi/sau Bulgaria", a mai spus Sava.

Aceste informaţii vin după ce ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a afirmat importanţa eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Statul Islamic prin ţări europene precum România şi Bulgaria.