Iniţiate de fosta conducere a judeţului încă din 2017, proiectele pentru construirea în Bihor a 7 bazine de înot didactice pentru copii, întârziate cu un an în ciuda asigurării integrale a finanţării, au avansat în ultimele două luni de la stadiul de fundaţii la realizarea de planşee.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Călin Gal, contractele cu constructorul au fost revizuite, iar lucrările au progresat considerabil.

Ritm mai alert

"Lucrările la cele şapte complexuri cu bazine de înot didactice pentru copiii din judeţul Bihor au avansat în ultimele două luni, aflându-se în diferite stadii fizice. Cel mai avansat este proiectul de la Săcueni, ajuns la un stadiu fizic de 95%. În prezent se lucrează la finisaje, la instalaţiile sanitare şi la montarea mobilierului", a informat, printr-un comunicat, Consiliul Judeţean Bihor.

În conformitate cu acesta, în ceea ce priveşte celelalte bazine de înot, la Nucet stadiul lucrărilor a ajuns la 70%, în prezent lucrându-se în interior la sistemul de încălzire, la Beiuş este de 40%, fiind finalizat subsolul care va adăposti camera tehnică a bazinelor, la Ştei s-a ajuns la aproximativ 50-55% din volumul total al lucrărilor, acum lucrându-se la izolaţia exterioară, la Salonta lucrările au progresat la 35-37%, fiind finalizat subsolul clădirii, iar la Marghita şi Valea lui Mihai s-a ajuns la 55%, fiind ridicaţi pereţii clădirilor şi lucrându-se la izolaţia exterioară.

Contracte revizuite

"În ultimele două luni, lucrările la bazinele de înot didactice s-au intensificat şi am făcut paşi importanţi pentru finalizarea acestora, având în vedere că a existat peste un an de întârzieri", a transmis, prin comunicat, vicepreşedintele CJ Bihor Călin Gal.

Potrivit acestuia, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, cu edilii oraşelor din judeţ unde se construiesc bazinele şi cu constructorii, au fost revizuite contractele de execuţia. "Totodată, au fost asigurate materialele necesare construirii într-un ritm rapid şi am făcut plăţile la zi pentru toate lucrările", a precizat Călin Gal, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor.

2 constructori la 7 bazine

Oraşele Săcueni, Beiuş, Ştei, Marghita, Salonta şi Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, cu dimensiunile de 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare şi tribune.

În Nucet se construieşte un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m. Bugetul alocat pentru întreaga investiţie este de 35,7 milioane de lei. Cu excepţia oraşului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localităţi este responsabilă de lucrări firma Costa Voc Impex SRL. 

Bazinele didactice de înot vor fi destinate şcolilor pentru iniţierea elevilor, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement.

ADD, redusă cu două treimi

Amintim că în luna noiembrie a anului trecut, vicepreşedintele CJ Bihor Călin Gal a criticat în termeni severi ADD Bihor, arătând că cei 15 salariaţi ai acestei agenţii nu şi-au făcut treaba, numărul lor fiind redus la doar 5, dintre care doi cu câte o jumătate de normă.

Gal a explicat atunci că ADD avea ca principală menire, fixată de fosta conducere a CJ, construirea a 9 bazine de înot în cele 9 oraşe din judeţ, însă nici unul nu era finalizat, cu toate că în anii trecuţi Guvernul a asigurat integral finanţarea de 35,725 milioane lei, majoritatea bazinelor fiind la stadiul de fundaţii, în schimb cheltuielile pentru construirea lor fiind actualizate de câteva ori.

La Beiuş, a exemplificat Gal, ordinul de începere a lucrărilor fusese dat pe 30 octombrie 2019 şi bazinul trebuia dat în funcţiune în octombrie 2020, dar era abia la stadiul de fundaţie, deşi s-au plătit în avans constructorului 1,7 milioane lei încă la începerea lucrărilor.

La Marghita, ordinul de începere a lucrărilor fusese dat în iulie 2019 şi bazinul trebuia să fie gata în vara anului trecut, dar era abia la stadiul construirii unor ziduri, la fel ca la Valea lui Mihai şi Ştei.

Singurele bazine unde lucrările au fost ceva mai avansate în noiembrie sunt cele din Săcueni, unde potrivit lui Gal se lucra la "faianţări interioare", şi din Nucet, care trebuiau să fie finalizate încă din februarie 2020.

De asemenea, Gal a specificat că toate lucrările la bazinele de înot, cu excepţia celui de la Salonta, au fost contractate cu o singură firmă, Costa Voc SRL, iar contractele au fost încheiate în favoarea constructorilor, "aşa încât să nu deranjeze" cu penalităţi de întârziere.