În weekend, secretarul general al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, Mircea Muntean (6 DAN), la invitaţia Romeo Tulkos (preşedinte C.S. King Do-Lions Oradea) a susţinut un stagiu judeţean pentru ridicarea şi perfecţionarea nivelului tehnic al sportivilor orădeni.

Tot la invitaţia lui Romeo Tulkos a fost prezent la stagiu şi Clubul Sportiv Martial Arts Dojo din Baia Mare.

Astfel, timp de două zile, sportivii orădeni şi-au perfecţionat tehnicile, atât în exerciţiile de formă cât şi în tehnicile de luptă.

Pe lângă pregătirea tehnică, a avut loc şi un stagiu de arbitraj, Mircea Muntean fiind şi director de arbitraj în cadrul federaţiei.

Sportivii participanţi au reprezentat cluburile King Do-Lions Oradea (preşedinte Tulkos Romeo), Martial Arts Dojo Baia Mare (preşedinte Liviu Rugăşan), Taekyon (preşedinte Sas Alexandru) şi Clubul Sportiv Wolf Oradea (preşedinte Harascsak Gyula).

Următorul stagiu la care orădenii vor fi prezenţi va fi stagiul naţional pentru antrenori, instructori şi sportivi, care se va desfăşura în Timişoara, în perioada 17-19 sau 24-26 ianuarie 2014. La acest stagiu mai mulţi sportivi orădeni vor susţine examenul de avansare pentru gradele de 1, 2 respectiv 3 DAN.