Filarmonica de Stat Oradea îşi deschide din nou porţile joi, de la ora 19, cu primul concert din noua stagiune ce se anunţă, de altfel, bogată.

În prima parte, melomanii pot audia lucrări de J. Brahms. Dincolo de grandoarea captivantă, Uvertura Academică, op. 80  este pătrunsă de veselia cântecelor studenţeşti, aranjate de compozitorul matur cu o rară măiestrie contrapunctică. Iar Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 77, scris în 1878, a fost dedicat violonistului Joseph Joachim, care l-a cântat în primă audiţie chiar sub bagheta lui Brahms.

A doua parte continuă cu Marea de Claude Debussy, marcând astfel trecerea a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a compozitorului. Lucrarea este alcătuită din trei schiţe simfonice pentru orchestră: Din zori până la zenit pe mare, Jocul Valurilor şi Dialogul vântului cu marea.

Invitatul special este violonistul Artur Kaganovskiy, care și-a realizat studiile cu profesori celebri, a câştigat numeroase premii şi burse, iar masteratul l-a încheiat la The Juilliard School din New York. Artur Kaganovskiy cântă pe o vioară Guarnieri care a aparținut celebrului violonist Jascha Heifetz și care, timp de 15 ani, a fost expusă la Muzeul Metropolitan din New York.

Conducerea muzicală aparţine dirijorului permanent, maestrul Jankó Zsolt.

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona la casa de bilete a Filarmonicii.