Cunoscută de orădeni, dar mai ales de străini, ca "Prinţesa naiului", Oana Lianu a profitat de şansa să-şi arate încă o dată talentul, ajungând în finala concursului "Românii au talent".

La show-ul final, care va fi difuzat vinerea aceasta, orădeanca se bazează şi pe voturile concitadinilor pentru a fi declarată cea mai talentată româncă.

Talent nativ

Născută la Zalău într-o familie de artişti, tatăl său fiind un apreciat interpret la instrumente de suflat, Oana s-a apucat de pian de mică, dar un accident la deget a împins-o spre nai, de care s-a îndrăgostit. Încă din adolescenţă a concertat în mai multe ţări, mai ales în Franţa, unde a şi primit supranumele de "Prinţesă a naiului". După ce a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, s-a mutat la Oradea în 1999 şi a început să lucreze la Facultatea de Muzică.

În oraşul adoptiv şi-a întemeiat o familie, soţul fiind şi el instrumentist la Ansamblul folcloric Crişana, dar nu şi-a întrerupt cariera, ci - dimpotrivă - a lansat albume de muzică populară interpretată la nai. În 2011, odată cu lansarea discului "Just love", Oana a făcut pasul către noi stiluri muzicale, trecând cu succes la cafe-concert şi jazz. Pentru prima oară, a înregistrat şi vocal. "N-am făcut-o până atunci fiindcă mi-era frică să nu-mi fie vocea mai prejos ca naiul", spune artista.

Gloria de acasă

Tot anul trecut, Oana a decis să se înscrie la populara emisiune-concurs "Românii au talent", difuzată de Pro Tv. Au existat, ce-i drept, şi voci care îi reproşau că o artistă profesionistă nu ar trebui să participe la un concurs destinat amatorilor. "O durere mai veche a mea este că sunt mai cunoscută în străinătate decât la mine în ţară. Cu mâhnire spun că nu mi s-a oferit această şansă până acum", le răspunde, însă, artista răutăcioşilor care îi bagă de vină.

În plus, interpreta adaugă că nici măcar nu e singura profesionistă din concurs. "Aproape toţi cei care au concurat în semifinale pe partea muzicală au studii de specialitate". La preselecţii, prima reacţie a juriului i-a dat de înţeles că a făcut alegerea corectă. După ce au ascultat-o interpretând la nai şi voce evergreenul "Autumn leaves", Andi Moisescu, Mihai Petre şi Andra i-au mulţumit că s-a înscris în competiţie şi au trimis-o, la unison, în semifinale.

Momentul Oanei

Ştiind că în semifinală concurenţa este acerbă, Oana a pregătit un moment complex, menit să-i etaleze toate calităţile. Pentru asta a ales vechea "Ciocârlie", reorchestrată în registru jazz de un alt orădean, Paul Kersedi. "Este poate cea mai colorată şi cunoscută piesă românească. E potrivită pentru nai şi mi-a permis să urc extrem de sus şi cu vocea", explică artista. Alegerea s-a dovedit inspirată, căci pe 27 aprilie, la finalul show-ului pus în scenă de Oana alături de o trupă de instrumentişti, juraţii au aplaudat-o în picioare.

"Ai tot ce-ţi trebuie, ai voce, ai nai. A fost produsul complet şi n-aş putea să-l caracterizez decât cu un singur cuvânt: finală!", a spus Andi Moisescu, pe când Mihai Petre i-a lăudat prestaţia ca fiind "fantastică". Cea mai entuziastă a fost Andra, care nu s-a aşezat înainte să puncteze: "Trebuie să ne mândrim cu acest român!". Şi mai frumos e că şi publicul a rămas impresionat de reprezentaţie şi, prin voturile acordate, a propulsat-o pe Oana în marea finală.

Pe 11 mai, în emisiunea care va începe la 20.30, orădeanca va veni cu ceva deocamdată ţinut la secret, în încercarea de a întrece alţi 14 concurenţi pentru premiul cel mare de 120.000 de euro. "Aş fi incorectă să spun că nu mă atrag şi banii. Dincolo de asta, pentru mine emisiunea este totuşi o şansă de a-mi arăta talentul. Nu mă interesează să fiu cunoscută post-mortem. Acum e momentul...", spune, hotărâtă, artista. Iar orădenilor le rămâne doar să o voteze, mândrindu-se că sunt reprezentaţi de un asemenea talent.