Ne plângem că nu avem zone verzi, dar dacă le primim nu ne ocupăm de ele. Aşa se prezintă situaţia în care se află 85% din cetăţenii Oradiei care stau la blocuri. Deşi cu toţii au obligaţia de a întreţine zonele verzi din jurul acestora, un control efectuat în teren de angajaţii Primăriei a scos la iveală că puţini cetăţeni sunt cu adevărat interesaţi de aceste zone. Doar 100 din cele 664 de asociaţii controlate se ocupă de spaţiile verzi, în timp ce restul le lasă de izbelişte sau se ocupă de ele din an în paşti.

Pământ pentru orădeni

Anul trecut, inspectorii Primăriei au luat la pas toate asociaţiile de proprietari, pentru a semna cu preşedinţii acestora protocoale de predare a întreţinerii spaţiilor verzi din jurul blocurilor, în ideea de a-i responsabiliza cu privire la gospodărirea lor.

Obligaţiile orădenilor, conform protocoalelor, sunt menţinerea curăţeniei şi salubrizarea periodică, tunderea gardului viu şi cosirea gazonului, greblarea frunzelor şi crengilor, plantarea de arbori şi arbuşti, udarea vegetaţiei, precum şi eliminarea pelinului şi ambroziei, plante care provoacă alergii. Întreţinerea spaţiilor verzi poate fi făcută fie de locatari, fie de firme specializate cu care asociaţia încheie contracte. O altă regulă prevede că, sub nicio formă, spaţiile verzi nu pot fi micşorate, copacii nu pot fi tăiaţi fără aprobare, iar orice construcţie în aceste perimetre este interzisă.

01 Cristian Ile.jpgLa control

Deşi sunt direct interesaţi, fiindcă de spaţiul verde din jurul blocului tot ei beneficiază, oamenii totuşi nu par foarte interesaţi de aceste zone. În luna mai, patru echipe ale Primăriei au făcut controale în teren, iar concluziile trase nu sunt prea încurajatoare!

În funcţie de modul în care şi-au îngrijit grădinile, asociaţiile au primit calificative de la 1 la 3, 1 însemnând satisfăcător, 2 bine, iar 3 foarte bine. Doar 15% din asociaţii au primit calificativul 3, restul celorlalte 664 fiind notate cu calificativele satisfăcător şi bine. "Majoritatea nu tund regulat gazonul sau nu respectă înălţimea permisă a gardului viu, care este de un metru. De asemenea, multe nu au renunţat la gardurile vechi din sârmă ori fier", spune Cristian Ile (foto), unul din funcţionarii care au controlat asociaţiile. De amenajări mai acătării rar poate fi vorba...

La unii oaze, la alţii bălării

Totuşi, cele 100 de asociaţii care au primit calificativul maxim şi-au realizat în jurul blocurilor adevărate oaze de verdeaţă: au plantat gazon şi flori, pe care le şi întreţin, au sădit copaci, ba chiar au realizat cu pietre ornamentale diferite decoruri. "Un exemplu e asociaţia de proprietari Constantin Noica 15A, care a făcut o amenajare drăguţă în jurul blocului", spune Ile. La polul opus se află asociaţii precum cea de pe Aleea Onisifor Ghibu, unde buruienile sunt atât de înalte încât aproape că ajung la primul etaj al blocurilor.

Toate asociaţiile cu probleme au primit notificări de la agenţii Poliţiei Locale, având 30 de zile pentru a se conforma regulilor, cele care n-o vor face urmând să fie sancţionate cu amenzi între 100 şi 1.500 de lei. Pentru că lenea şi domnia se plătesc, nu-i aşa?...


OK!
La strângerea gunoaielor, în regulă

În timpul verificărilor în teren, funcţionarii Primăriei au verificat şi modul în care orădenii, dar şi RER Ecologic Service, se achită de obligaţiile privind salubritatea. 95% din asociaţii au primit calificativele bine şi foarte bine la acest capitol, aceasta însemnând că platformele pe care se află pubelele sau containerele sunt curate, că deşeurile se ridică regulat şi că starea recipienţilor de colectare este bună.


VOCEA STRĂZII 

V-aţi implicat în îngrijirea spaţiilor verzi din jurul blocului dumneavoastră?

02 Gheorghe Afloarii.jpgFoarte mult. Am curăţat pomii uscaţi şi am tăiat iarba din faţa blocului. Cred că măsura luată de Primărie este bună.
Gheorghe Afloarii, 66 de ani, pensionar

Eu ies la curăţenie. Toţi ar trebui să participăm, pentru că străinii care vin în Oradea ne judecă în multe situaţii în funcţie de acest aspect.
Alexandru Podiş, 70 de ani, pensionar

02 Constantin Radu Paius.jpgSincer, nu. Când eram mic, ieşeam la plantat pomi, dar apoi nu. Ar fi bine să mă implic, deoarece e un lucru normal, dacă vrem un oraş curat.
Constantin Radu Păiuş, 27 de ani, sociolog

De obicei mă implic. Este foarte murdar în jurul blocurilor şi nu-i uşor să faci curăţenie, mai ales când vecinii cărora le pasă sunt puţini.
Aurica Popa, 48 de ani, cofetar-bucătar

02 Gardo Mercedesz.jpgNu am ieşit niciodată la curăţenie în faţa blocului. Dar dacă vecinii mi-ar cere, aş ieşi cu plăcere şi aş da o mână de ajutor.
Gardo Mercedesz, 16 ani, liceană

De când stau în Oradea, ies mereu la curăţenie. E un lucru normal, dacă vrei să locuieşti într-un oraş civilizat.
Iosif Horan, 59 de ani, funcţionar