Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana a organizat joi în comunele Tileagd şi Săcădat un exerciţiu de simulare a unor inundaţii provocate de avarii la Barajul Lugaş, cu scopul de a testa pregătirea militarilor ISU, a serviciilor voluntare, a comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi pentru a verifica funcţionalitatea sistemelor de alarmare în masă.

Astfel că joi încă de dimineaţă forţele de intervenţie ISU Crişana au pus scenariul în practică simularea de la primirea informaţiilor, analiza situaţiei, luarea deciziilor, declararea stării de alertă şi emiterea ordinului de evacuare până la deplasarea în teren, construirea unui mare zid de nisip în zona barajului afectat, evacuarea elevilor şcolii din Săcădat, trierea lor şi transportarea în căminul cultural de la Săbolciu.

În cadrul aceluiaşi exerciţiu, primăriile au testat şi nivelul de audibilitate al sistemului de alarmare cu sirene în cazul dezastrelor şi încetarea alarmei. "A fost un exerciţiu reuşit în care au cooperat cu succes administraţiile locale, forţele de intervenţie, dar şi serviciile de voluntariat", a declarat Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.