Vineri, articolele din presa olandeză sunt sumbre în privinţa stării de sănătate a orădeanului Mihai Neşu. Presa olandeză notează că starea sa nu a evoluat deloc în primele 48 de ore de la operaţie, semn deloc încurajator. Astfel, riscul ca fundaşul orădean, care a suferit o fractură de coloană în zona cervicală, să rămână paralizat este destul de mare.

Specialistul în reabilitare Cristof Smit a declarat pentru De Telegraaf că faptul că Mihai Neşu nu simte încă nimic în mâini şi picioare. De regulă, la două zile de la operaţie acesta este un semn rău. "Nu pot face aprecieri legate de starea lui Neşu pentru că nu cunosc îndeaproape cazul, dar, în general, dacă în primele 48 de ore după operaţie nu sunt semne de recuperare, riscurile de paralizie sunt mari. Totuşi, mai există şi excepţii de la regulă şi poate nu va fi vorba de o paralizie totală", a spus Smit, medic la centrul de recuperare Reade, din Amsterdam.

Colegii lui Neşu de la FC Utrecht pregătesc meciul cu AZ Alkmaar, din ultima etapă a sezonului regulat din Olanda. Utrecht luptă pentru prezenţa în play-off-ul pentru Europa League, iar jucătorii, deşi extrem de afectaţi de cele întâmplate cu fostul stelist, promit să facă tot posibilul să-i poată dedica victoria. "Nu mă mai gândim atât de mult la play-off. Vrem să jucăm bine pentru Mihai. Restul este în plan secund", a declarat portarul Michel Vorm.

Orădeanul Mihai Neşu a suferit o fractură de coloană vertebrală în zona cervicală marţi, după ce, în urma unei intrări prin alunecare la Alje Schut, acesta din urmă a căzut peste el. Fundaşul orădean a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a durat cinci ore şi pe care medicii au calificat-o drept "un succes".

Deşi ar fi putut afla din start dacă măduva spinării a fost secţionată total, ceea ce ar conduce la paraplegie, medicii au preferat să nu facă investigaţiile necesare, care ar fi crescut riscul unei infecţii, ci doar să reconstruiască vertebra fracturată pentru a înlătura presiunea asupra nervilor. La cererea familiei, FC Utrecht nu a făcut public numele clinicii în care se află Neşu şi unde se află în permanenţă soţia sa şi tatăl său, Mircea Neşu, ajuns şi el în Olanda.