După ce au îndurat mai mult frig şi vreme rea ca în iernile trecute, orădenii sunt gata să sărbătorească venirea sezonului cald cu băi în apă sau, pur şi simplu, întinşi sub razele tot mai calde ale soarelui.

Ştrandurile din Oradea, Băile Felix şi 1 Mai au fost aranjate pentru primirea vizitatorilor, iar în această săptămână îşi deschid porţile. Pentru cei mai pretenţioşi, aquaparcurile din Ungaria nu le oferă doar posibilitatea distracţiei în apă, ci îi îmbie să se şi relaxeze la complexurile SPA şi wellness...

Intrarea s-a scumpit la Oradea

În fiecare an, ziua de 1 mai înseamnă pentru orădeni deschiderea sezonului costumelor de baie. De data asta, Ştrandul Ioşia, preferat de mulţi pensionari, care au acces gratuit, va fi deschis încă din 26 aprilie, după câteva săptămâni în care s-au făcut reparaţii la clădirea principală şi la bazine, în valoare de 150.000 de lei.

"În cele trei bazine mai mici apa este schimbată zilnic, iar în cele mari se schimbă alternativ, adică în fiecare zi într-unul din cele două", spune administratorul Gheorghe Sime. Din cauza majorării TVA, Consiliul Local a hotărât anul trecut să majoreze cu un leu preţurile de intrare în ştrandurile RAPAS. Aşadar, în Ioşia, adulţii vor plăti 8 lei, iar elevii şi studenţii 4 lei. Un abonament lunar costă 68 lei, respectiv 36 lei cu reducere. Ca şi până acum, ştrandul va fi deschis între orele 8 şi 18, de marţi până duminică.

Ştrandul Municipal a trecut la rându-i prin reparaţii, iar redeschiderea se va face pe 29 aprilie. Şi aici preţurile au crescut, adulţii plătind 9 lei, iar elevii 4 lei. Ştrandul are acelaşi program cu cel din Ioşia.

Iureş la 1 Mai, alternative la Felix

Când vine vorba de bălăceală, orădenii aleg deseori să meargă în staţiunile Băile Felix şi 1 Mai. Chiar înainte de Paşti, SC Turism Felix a deschis Ştrandul Felix, iar Venus din 1 Mai îşi va deschide porţile pe 29 aprilie, odată cu debutul festivalului de muzică electronică "Iureş dance festival".

"Noi am pregătit toate ştrandurile pentru sezonul estival, făcând reparaţii curente. Preţurile rămân cele de anul trecut", spune Cătălin Şipoş, de la SCT Felix. Pentru o zi în bazinele ştrandurilor Felix şi Apollo, adulţii plătesc 25 lei, iar copiii 12 lei. La Hotelul Termal, intrarea la piscină costă 15 lei (adulţi) şi 10 lei (copii), în timp ce pentru un bilet la Internaţional vizitatorii trebuie să scoată din buzunare 30 lei, respectiv 15 lei pentru copii.

Şi ştrandul Venus şi-a păstrat tarifele: 15 lei pentru adulţi, 7 lei pentru cei mici, însă nici condiţiile nu s-au îmbunătăţit faţă de anul trecut. "La Venus s-au făcut doar reparaţii, nu şi investiţii. Acestea depind de cum vom putem asigura finanţarea", spune Şipoş.

Scaldă la aquaparc

De ani buni, tot mai mulţi orădeni preferă să se scalde în ape ungureşti. Fiind parţial acoperite, multe aquaparcuri din Ungaria sunt deschise tot timpul anului, dar începerea sezonului estival e marcată tot pe 1 mai.

Unul dintre cele mai căutate este Aqua-Palace, de la Hajduszoboszlo, situat în vecinătatea băilor termale. La complexul acoperit, vizitatorii plătesc 2.800 de forinţi pentru o zi, echivalentul a aproximativ 43 lei, biletul pentru copii costă 1.700 de forinţi (26 lei), iar pentru cei sub 7 ani biletul este de 15 lei. În weekend, preţurile cresc la aproape 50 lei pentru adulţi şi 34 lei pentru copii. Costurile ceva mai mari sunt compensate însă prin condiţiile mult mai bune, complexul de la Hajduszoboszlo fiind compus dintr-o clădire cu 13 bazine, care cuprinde băi romane sau tropicale, un tobogan uriaş, dar şi o altă clădire destinată distracţiei şi dotată cu un bazin pentru surf, restaurant şi mese de ping-pong. Cu câteva zeci de lei în plus, clienţii aquaparcului pot face şi saună sau masaj.

Şi băile de la Gyula atrag sute de bihoreni. Aici pot înota într-un bazin semiolimpic, dar şi să se zbenguie într-o piscină cu tobogan şi în alta cu valuri artificiale. Preţul pentru o zi este de 30 lei (1.980 ft), respectiv 26 lei (1.690 ft) pentru elevi. La Gyula, copiii sub 6 ani au acces gratuit.

Indiferent de opţiune, orădenii n-au decât să-şi scoată costumele de baie din dulap, să-şi întindă păturile şi să dea fuga la apă. Căci de vara trecută parcă a trecut prea mult timp...


VOCEA STRĂZII 

Începe sezonul ştrandurilor. Unde veţi merge, la cele din Oradea, din Băile Felix sau în Ungaria?

02 Romina Adam.jpgEu mă duc în Băile Felix, în special la piscina de la President. La Municipal consider că sunt prea mulţi oameni şi apa nu e tot timpul curată.
Romina Adam, 21 ani, studentă

Mă duc rar la ştrand, dar când o fac prefer ştrandul Felix. Faţă de cele din Oradea, e mult mai bine pus la punct.
Ioana Negruţ, 29 ani, medic

Prefer să mă duc în Ioşia fiindcă e mai aproape. M-aş duce şi în Felix, dar e scump, pentru toată familia aş plăti 100 de lei intrarea.02 Marian Drimba.jpg
Marian Drimba, 53 de ani, pensionar

Mă duc la ştrand la Municipal. Cred că e curat şi m-am obişnuit să merg împreună cu prietenele.
Georgiana Bodea, 19 ani, studentă

Sincer, eu mă duc doar în Felix şi în Ungaria. Evit ştrandurile din Oradea pentru că apa e murdară, în special la Municipal.
Cornel Lăpăzan, 25 ani, lucrător comercial

02 Szucs Sandor.jpgMie îmi place să mă duc de obicei la ştrandurile din Băile Felix pentru că au condiţii bune, de care chiar sunt mulţumit.
Szucs Sandor, 28 ani, tehnician de calitate