Campionatul European de Baschet feminin de la Oradea a început. Startul oficial l-au dat oficialităţile, miercuri seară. Organizatorii competiţiei continentale de la Oradea au ţinut ca festivitatea de deschidere să fie programată la Teatrul de Stat, aici unde, mai întâi, pe scenă au defilat cele 16 echipe participante, îmbrăcate cu echipament în culorile naţionale.

Oficialităţile au urat, apoi, bun venit, echipelor participante. Rând pe rând, primarul Oradiei Ilie Bolojan, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, şi vicepreşedintele ANST, orădeanul Sorin Moldovan, le-au urat succes participantelor, exprimându-şi speranţa că această competiţie va reprezenta o bună propagandă a baschetului feminin juvenil, iar oraşul de pe Criş se va ridica la înălţimea aşteptărilor organizării unei competiţii continentale.

Pe scenă au urcat şi dansatoarele asociaţiei Ars Nova, iar invitatul de onoare al festivităţii a fost David Bryan, cel care a reprezentat România anul acesta la Eurovision, cu trupa Hotel FM, şi care, şi de această dată, a ridicat spectatorii în picioare. O parte din jucătoarele echipelor prezentate au fredonat cu foc deja bine cunoscuta piesă a trupei orădene, "Change".

După festivitatea de deschidere, de joi încep jocurile pe parchetul celor două săli, Arena "Antonio Alexe" şi Sala Universităţii. Astfel, zilnic, de la ora 13.30 şi până la ora 21 vor avea loc partide, mai întâi în prima fază a grupelor.

Pentru prima zi de competiţie sunt programate următoarele jocuri: Ucraina - Belgia, în grupa C, la Arena "Antonio Alexe", şi Turcia - Suedia, în grupa A, la Sala Universităţii, cu începere de la ora 13.30.

Apoi, de la ora15.45 vor începe disputele Slovacia - Franţa, în grupa D, la Arena "Antonio Alexe", şi Polonia - Lituania, în cadrul grupei B, la sala Universităţii. Ora 18 va consemna startul altor două dispute, Cehia - Olanda (grupa D, Arena "Antonio Alexe") şi Slovenia - Spania (grupa B, Sala Universităţii).

În fine, ultimele două jocuri ale zile de joi, vor începe de la ora 20.15 şi vor opune echipele Italiei şi Serbiei (în grupa C, la Arena "Antonio Alexe"), respectiv României şi Rusiei (în grupa A, la sala Universităţii).

Din păcate, echipa reprezentativă a României nu se află în cea mai bună formă sportivă în această perioadă şi nu dispune de jucătoarele care anul trecut au reuşit promovarea în Divizia A, de aceea le va fi foarte greu să treacă şi de prima fază a grupelor.

În etapa a doua, România va întâlni vineri, de la ora 20.15, la Arena "Antonio Alexe" echipa Suediei.

Într-o altă ordine de idei, promovarea acestei competiţii de către organizatori a lăsat mult de dorit, materialele de propagandă, bannerele şi afişele nezărindu-se în oraş până cu o zi înainte de începerea competiţiei.

Cu toate acestea, orădenii, buni cunoscători ai jocului de baschet, sunt aşteptaţi în număr cât mai mare în tribunele celor două săli, în special la jocurile echipei reprezentative a ţării nostre. Intrarea este gratuită.