Două dintre cele mai importante concerte din istoria contemporană a oraşului vor avea loc în curând, la o săptămână unul de celălalt, în Piaţa Unirii, care va deveni astfel o arenă muzicală cu 2.000 de locuri, pentru recitalurile a doi artişti desăvârşiţi.

Invitaţii speciali care vor cânta în piaţa centrală a Oradiei sunt tenorul spaniol José Carreras şi jazzmanul norvegian Jan Garbarek. Biletele au fost deja puse în vânzare, locurile cele mai bune şi, totodată, cele mai scumpe pentru concertul Carreras fiind deja aproape sold-out.

Valorile oraşului

Concertele sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (prezentată şi sub denumirea de Visit Oradea) din subordinea Primăriei. José Carreras şi Jan Garbarek ajung la Oradea după ce reprezentanţii APTOR au căutat să aducă în oraş artişti de seamă, care să poată îmbogăţi peisajul cultural al urbei.

"Astfel de concerte, cred eu, evidenţiază valorile culturale ale Oradiei. Cred că publicul nostru merită asta", spune city managerul Mihai Jurca, totodată preşedinte al APTOR.

Municipalitatea investeşte în astfel de concerte - căci o mare parte din costuri sunt suportate din bugetul local - pentru a oferi spectatorilor preţuri rezonabile, dar şi pentru a atrage turişti care caută evenimente deosebite.

"Nu ne putem bate cu Untold şi nici nu vrem asta, dar astfel de concerte este posibil să ne dea în timp o trăsătură specifică. Este o investiţie pe care ne-o asumăm, care încearcă să crească o piaţă (n.r. - cu acest tip de evenimente)", adaugă Jurca.

Garbarek, "all time greatest"

Concertul Jan Garbarek va avea loc în seara de 31 august, de la ora 21, în Piaţa Unirii, unde vor fi instalate 2.000 de scaune pentru spectatori. Saxofonistul norvegian în vârstă de 74 de ani este cunoscut de iubitorii de jazz din toată lumea, având o discografie importantă şi fiind chiar nominalizat la Premiile Grammy.

Organizatorii îl prezintă drept "cel mai important saxofonist al momentului", cu creaţii eclectice, "inspirate de natura şi folclorul nordic", iar site-ul Classical-music.com al BBC Music Magazine îl plasează în lista "25 greatest jazz saxophonists of all time", adică între cei mai buni saxofonişti de jazz ai tuturor timpurilor.

La Oradea, Jan Garbarek va cânta alături de Trilok Gurtu - percuţie, Rainer Brüninghaus - pian şi Yuri Daniel - bass, în închiderea festivalului European Music Open (26-31 august), organizat de APTOR împreună cu tenorul orădean Alexandru Badea.

Biletele au fost puse în vânzare săptămâna trecută pe platforma iabilet.ro, cu trei preţuri diferite (85 lei, 140 lei şi 200 lei), în funcţie de poziţionarea locului faţă de scenă.

Vocea secolului

Pe 6 septembrie, scena din Piaţa Unirii îi va reveni unuia dintre cei mai cunoscuţi tenori din lume, José Carreras, în ceea ce va fi unul dintre cele mai importante concerte pe care le-a găzduit vreodată Oradea.

Evenimentul va începe la ora 20, în deschidere fiind programată, alături de orchestra Filarmonicii orădene, tânăra Laura Bretan, cunoscută datorită show-ului America’s got talent.

Născut pe 5 decembrie 1946 în Barcelona, Josep Maria Carreras i Coll a avut prima reprezentaţie la 8 ani, interpretând "La donna è mobile" la radioul naţional spaniol. La doar 11 ani, şi-a făcut debutul într-un spectacol de operă. După ce a cântat alături de el în 1970, celebra Monserrat Caballé a spus că a apărut o "voce a secolului".

Repertoriul lui José Carreras cuprinde peste 60 de opere şi o discografie de peste 150 de înregistrări, colaborări cu dirijori ca Herbert von Karajan şi Riccardo Muti, şi cu regizori precum Franco Zeffirelli, dar artistul a atins culmea celebrităţii la nivel internaţional datorită concertelor şi înregistrărilor în formula "Cei trei tenori", alături de Luciano Pavarotti şi Plácido Domingo. Acum în vârstă de 74 de ani, José Carreras va cânta pentru orădeni la început de toamnă.

Cele 2.000 de bilete puse în vânzare miercurea trecută, tot pe trei categorii, la 85, 140 şi 200 lei, sunt achiziţionate rapid, astfel că la finalul săptămânii trecute aproape toate tichetele mai scumpe, cu locuri în apropierea scenei, erau deja rezervate.

Lucru care arată că vizita lui José Carreras la Oradea este cât se poate de aşteptată...