În cauza Irimie contra României, la 18 aprilie 2013, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat o decizie preliminară prin care a statuat că "dreptul Uniunii se opune reglementării interne conţinute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
Altfel spus, conform acestei decizii, statul român este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe, cât şi să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia, începând de la data plăţii sale de către contribuabil.
În baza acestei decizii, este previzibil să se declanşeze un nou val de litigii prin care cetăţenii care au obţinut restituirea taxei de poluare cu dobânda fiscală calculată, conform legislaţiei fiscale, de la expirarea unui termen de 45 de zile de la achitarea acesteia, să solicite plata diferenţei de dobândă din momentul achitării efective a taxei şi până la termenul de la care fusese calculată dobânda conform legislaţiei naţionale.
Mai concret, dacă un cetăţean a achitat taxa de poluare în 2008 şi a solicitat restituirea acesteia în 2011, prin hotărâre judecătorească i s-a restituit taxa cu dobânda calculată din 2011. Acel cetăţean are acum însă dreptul să solicite diferenţa de dobândă aferentă anilor 2008-2011, adresându-se cu o cerere instanţei de judecată, deoarece prin decizia Curţii de Justiţie, obligatorie, s-a stabilit că dobânda trebuie calculată de la data plăţii taxei şi nu de la data formulării cererii de restituire a acesteia, cum prevede legislaţia fiscală naţională.
Pentru a se evita asemenea situaţii, ar fi de dorit ca Guvernul să ia măsurile necesare pentru restituirea pe cale administrativă a acestor sume către cetăţeni. Cum însă experienţa ultimilor ani arată că nu sunt agreate astfel de soluţii, este de aşteptat ca rolul instanţelor de judecată să fie încărcat cu mii de cereri de restituire a dobânzii fiscale datorate pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare.