În ciuda frigului, sute de oameni s-au strâns duminică seară în Piaţa Unirii din Oradea la concertul de colinde susţinut de Ştefan Hruşcă la Târgul de Crăciun.
Oameni de toate vârstele au venit pentru a-l asculta pe unul dintre cei mai cunoscuţi colindători, iar atmosfera a fost una ca înainte de Crăciun: paşnică şi plină de culoare. Înconjuraţi de beculeţele aprinse, publicul a colindat alături de rapsod.
Înainte, însă, pe scena Târgului de Crăciun au fost prezentate obiceiuri şi datini populare de Crăciun de către Ansamblul Bihorul, coordonat de Ioan Silaghi. Cei aproximativ 30 de artiști de pe scenă au îmbinat colindele cu muzica şi jocul bihorean, iar zeci de tineri îmbrăcaţi în costume populare i-au făcut pe oameni să uite de frigul de afară.
Aşteptat de fiecare dată cu aceeași nerăbdare de orădeni, prezentat drept vestitorul colindătorilor şi vocea colindului românesc, Ştefan Hruşcă a urcat pe scenă puţin înainte de ora 21, în aplauzele oamenilor din faţa scenei, cei mai mulţi veniţi special pentru a-l asculta.
"Eu am făcut armata la Oradea. Mă reîntorc de fiecare dată cu drag, am amintiri frumoase, am prieteni faini aici. Vă mulţumesc din suflet că aţi venit la o întâlnire cu colindul strămoşesc. Este postul Crăciunului şi e timpul colindelor", le-a mărturisit Ştefan Hruşcă celor veniţi să-l vadă.
Colinde cunoscute precum Sculaţi gazde, Trei păstori, Florile dalbe sau Afară ninge liniştit au răsunat în Piaţa Unirii. Ştefan Hruşcă i-a îndemnat pe orădeni să păstreze tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, dar şi să colinde alături de el, iar unii dintre ei, cuprinşi de magia Sărbătorilor, au făcut întocmai.
"Să mergeți să colindați!"
Rapsodul în vârstă de 66 de ani a povestit publicului despre sărbătorile din Maramureş, zonă din care el provine, şi şi-a amintit de momentul în care a auzit pentru prima oară colindul Deschide uşa creştine, când la el acasă, pe când era copil, venise un grup numeros de colindători. „Este unul dintre primele mele colinde înregistrate în 1987”, a spus el.
"Mulţumim că ne-aţi primit colinda. S-aveţi parte de sărbători frumoase şi un Crăciun Fericit! Să mergeţi să colindaţi în seara de Crăciun. Colindaţi-vă părinţii, prietenii, vecinii şi neamurile. Rămâneţi sănătoşi şi să fiţi buni unii cu alţii", le-a urat Ştefan Hruşcă fanilor înainte de a încheia concertul.
Însă nu toţi cei din public au plecat. Câteva zeci de persoane s-au adunat în spatele scenei, pe unde urma artistul să plece cu maşina de la târg, pentru a face o fotografie cu el. Răbdător şi cu zâmbetul pe buze, Hruşcă s-a şi pozat cu fanii. "Am crescut cu colindele dumneavoastră", i-a spus o tânără admiratoare.
Dintre toţi, cel mai mult pare că s-a bucurat Hrușcă de întâlnirea cu episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, pe care l-a îmbrăţişat şi căruia i-a urat La mulţi ani, deoarece zilele trecute a fost ziua Preasfinţiei sale de naştere.
Târgul de Crăciun va fi deschis în fiecare zi, până pe 26 decembrie.
Totodată, între 16 şi 22 decembrie, Oradea redevine pentru a patra oară Oraşul Faptelor Bune. Pe parcursul unei săptămâni, cei 8 DJ de la Radio ZU vor transmite în direct, zi şi noapte, din casa de sticlă amenajată în Piaţa Unirii, iar pe scena târgului vor cânta numeroşi artişti din ţară.