În premieră, câinii cu stăpân din Oradea pot fi sterilizați gratuit, grație unei campanii finanțate de Primărie cu scopul de a reduce numărul animalelor abandonate pe străzi. Pentru proprietarii de câini vestea este foarte bună, deoarece sterilizarea unui animal costă câteva sute de lei.

Sterilizarea cățeilor la o vârstă cât mai mică are și beneficii directe pentru sănătatea animalelor, spune medicul veterinar Patricia Rațiu, cea care, alături de colega sa Roxana Sautiuț, cu care a înființat clinica veterinară Physiovet (strada Horea nr. 67), face intervențiile chirurgicale decontate de municipalitate. „Cu cât animalul este mai tânăr, cu atât riscurile sunt mai mici și recuperarea mai rapidă”, spune doctorul veterinar.

Ușor de accesat

- În ce constă campania demarată de Primărie și cum pot orădenii să-și sterilizeze gratuit cățeii?

- Campania constă în asigurarea serviciilor de sterilizare pentru câini cu stăpâni, femele și masculi. Se adresează doar celor din oraș, ceea ce înseamnă că atât proprietarul, cât și câinele trebuie să fie înregistrați în Oradea. Au venit la cabinet persoane din Oradea, dar cu câini înregistrați în alte localități, însă nu sunt eligibili. De asemenea, trebuie să fie metis. Chiar dacă un câine e notat în carnetul de sănătate ca bichon, dacă nu este înregistrat la asociația chinologică, este acceptat în program. Ca să intre în program, cetățenii trebuie să facă o cerere direct la Primărie sau prin cabinetul nostru.

- Ați recomandat și realizarea unor analize, ceea ce face ca sterilizarea să nu fie tocmai gratis. Care sunt costurile la care să se aștepte stăpânii?

- Sterilizarea propriu-zisă este gratuită, însă noi recomandăm, nu impunem, efectuarea unor analize preoperatorii. Un profil de bază costă 150 de lei, iar un profil mai complex poate ajunge la 200 de lei. Recomandăm aceste analize atât câinilor care ajung la noi prin campania Primăriei, cât și celor care vin în mod curent în cabinetul nostru, doar pentru a preveni eventuale complicații. Le explicăm proprietarilor care sunt avantajele și dezavantajele, dar decizia le aparține. De asemenea, costurile pentru tratamentul post-operator și protecția plăgii sunt responsabilitatea proprietarului. Recomandăm utilizarea unui guler elisabetan, care trebuie achiziționat de stăpân.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine

- De ce este necesară sterilizarea câinilor? Ce avantaje și ce riscuri există?

- Sterilizarea timpurie aduce numeroase beneficii, atât pentru femele, cât și pentru masculi. Previne apariția cancerului mamar, a infecțiilor uterine la femele, precum și a afecțiunilor prostatei la masculi. Pe lângă asta, ajută la controlul populației canine.

Ca la orice intervenție chirurgicală, există riscuri, în special cele asociate anesteziei generale. Cu cât animalul este mai tânăr, cu atât riscurile sunt mai mici și recuperarea mai rapidă.

- La ce vârste pot fi sterilizați câinii?

- Recomandăm sterilizarea în jurul vârstei de 7-8 luni, atât la femele, cât și la masculi. Dar fiecare caz este evaluat individual prin consult și analize, motiv pentru care le și recomandăm.

- Contează dacă femelele au avut vreodată pui? Există mitul că ar trebui să aibă cel puțin un rând de pui înainte să fie sterilizate...

- Nu, este doar un mit. Din punct de vedere medical, nu există niciun beneficiu dacă femela are pui înainte de sterilizare. Dimpotrivă, gestația poate implica riscuri pentru sănătatea animalului, poate apărea nevoia unei operații de cezariană și crește riscul unei infecții.

- Ce sfaturi aveți pentru stăpâni înainte și după operația de sterilizare a câinilor?

- Înainte de intervenție, animalul trebuie să fie ținut la dietă – fără hrană timp de 24 de ore și fără apă în ultimele 12 ore. După intervenție, recomandăm un regim liniștit, fără efort fizic intens timp de 24 de ore. Operația nu le complică viața câinilor, trec foarte bine peste acest act chirurgical.

- Cât durează intervenția și cât rămâne animalul internat?

- La masculi, intervenția durează aproximativ 20 de minute, iar la femele, în funcție de talie, între 30 și 40 de minute. Animalele sunt externate în aceeași zi, câinele își va petrece noaptea acasă, unde va avea un regim mai liniștit, cu plimbări ușoare. Dacă este un cățel vârstnic și este somnolent, îl lăsăm să doarmă. Alimentația poate să fie oferită în ziua intervenției, dar mai spre seară. Este necesară atenție doar pentru plagă, pe care câinii au dorința să o lingă, ceea ce nu este indicat.

Sterilizarea, necesară și pentru pisici

- Cum răspunde comunitatea orădeană la această campanie? Aveți solicitări din partea stăpânilor de câini?

- Da, oamenii sunt receptivi. Există interes și asta ne bucură.

- Cum a fost selectată clinica dvs. pentru derularea acestei campanii?

- A fost unic participant la licitația publică organizată de Primărie.

- Ce impact credeți că va avea campania? Va fi folositoare, chiar dacă nu se fac sterilizări și în satele din vecinătatea Oradiei, de pildă?

- Va fi un impact bun, dar, într-adevăr, ne întreabă și pe noi proprietarii de câini de ce nu pot să participe dacă locuiesc în Sântandrei sau Nojorid. Noi sperăm că următoarele campanii vor implica și zona metropolitană, unde există un număr semnificativ de animale care ar putea beneficia de aceste servicii, binevenite mai ales pentru cățeii de talie mare, pentru care o sterilizare costă 5-600 de lei.

- Ce alte măsuri ar trebui să ia Primăria pentru gestionarea câinilor din oraș?

- Ar fi binevenit un control mai riguros. Prin lege, microciparea, sterilizarea și vaccinarea câinilor este obligatorie, dar ne lipsește o evidență mai bună a câinilor, inclusiv a celor microcipați.

- Mulți orădeni spun că Primăria ar trebui să finanțeze și sterilizarea pisicilor. Este necesară o asemenea campanie?

- Categoric da. Deși pisicile sunt mai puțin vizibile pe străzi decât câinii, populația lor este dificil de controlat. Ar fi benefică o campanie de sterilizare și pentru pisici, mai ales că acestea se reproduc foarte repede.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!