Designerul Cătălin Botezatu a fost ales pentru a realiza uniforme pentru piloţii şi însoţitorii de bord ai companiei Tarom în urma unui concurs la care au participat 31 de creatori de modă.

Aceştia au prezentat la concurs propuneri de modele de uniforme de iarnă şi vară, pentru diferite piese din componenţa uniformelor atât pentru piloţi, cât şi pentru însoţitorii de bord. Potrivit oficialilor Tarom, creaţiile lui Bote au fost alese căci "aduc un plus de prospeţime şi de eleganţă".

"Suntem foarte bucuroşi să colaborăm cu un nume atât de cunoscut în mediul de design românesc şi internaţional", a declarat Christian Heinzmann, directorul general al companiei.

"A fost o surpriză pentru mine să aflu că modelele de uniforme propuse de mine vor ajunge să zboare deasupra a trei continente, în mai mult de 40 de destinaţii", a declarat, la rândul său, Botezatu.