Orădenii sunt chemaţi, miercuri seară, de la ora 18, la protest în Parcul Traian, în faţa Instituţiei Prefectului, împotriva "gangsterilor" care au capturat România şi vor să o transforme într-un "stat banditesc".
În Oradea, protestul este organizat de platformele Iniţiativa România, Corupţia ucide, Rezistenţa şi Oradea Civică 2017, evenimentul fiind denumit pe Facebook "Stop joc, penalilor!", ca efect al faptului că, luni seară, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, la ora 22, modificările controversate aduse de PSD, ALDE şi UDMR Codului de procedură penală. Documentul cuprinde inclusiv modificări cu dedicaţie pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.
"Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept şi un stat banditesc. Ieşiţi în stradă pe 20 iunie în faţa fiecărei prefecturi din fiecare judeţ. Ieşiţi şi spuneţi DA democraţiei, domniei legii şi luptei anticorupţie. Cereţi demisia Guvernului, cereţi demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cereţi majorităţii parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Preşedinte, spuneţi-le că ei oricum nu scapă. Spuneţi-le că viitorul copiilor noştri şi al ţării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaş", transmit iniţiatorii pe Facebook.
Tot ei mai spun că "gangsterii au capturat România. Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul judeţean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituţii şi legi. Au transformat codurile penale în codurile penalilor, distrug instituţii independente şi le pun sub cizmă politică, fură democraţia cu totul. România devine Koruptistan, iar democraţia se transformă în cleptocraţie".
Peste 3.000 de oameni au ieşit, marţi seară, să protesteze în Cluj-Napoca, împotriva modificărilor Codului de Procedură Penală, adoptate luni seară de parlamentarii coaliției, şi cerând alegeri anticipate. Oamenii au scandat "Jos Guvernul", "Fără penali" şi "PSD ciuma roşie".
Citiți detalii, în articolul România, raiul infractorilor: Codul de procedură penală, adoptat la ora 22 în Camera Deputaţilor