Primăria Oradea pare că începe să piardă simpatia instanţelor.

Tribunalul Bihor a anulat săptămâna trecută Hotărârea de Consiliu Local 936 din 2019 şi toate documentele adiacente prin care se aproba exproprierea de teren necesară pentru prelungirea străzii Simion Bărnuţiu din strada Oneştilor până în bulevardul Decebal.

Acţiunea presupunea exproprierea şi demolarea imobilului care adăposteşte reprezentanţa Bosch Car Service de lângă benzinăria OMV Petrom, fapt pentru care proprietarii au cerut ajutorul justiţiei.

Printre multe altele, orădenii au reclamat că documentaţia depusă de Primărie la Agenţia de Mediu prevedea prelungirea străzii fără a se face demolări de imobile, iar o parte dintre avize au fost obţinute după aprobarea studiului de fezabilitate şi nu înainte, cum cere legea.

Poziţia tranşantă a primei instanţe în favoarea reclamanţilor i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii municipalităţii. Juriştii Primăriei aşteaptă motivarea sentinţei pentru a o ataca la Curtea de Apel, unde, la fel ca în cazul exproprierilor din zona Nufărul - Cantemir, speră să găsească judecători mai înţelegători faţă de dezvoltarea oraşului. Inclusiv atunci când se lucrează cu buldozerul şi târnăcopul...