Cu aproape două luni întârziere. Aşa se finalizează lucrările pe strada Iuliu Maniu. Primăria Oradea a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că în cursul acestei zile firma Drumuri Orăşeneşti va turna ultimul strat de asfalt pe partea carosabilă de pe tronsonul Jean Calvin - Bulevardul Decebal. Astfel, începând de sâmbătă de la amiază, pe toată strada Iuliu Maniu circulaţia ar trebui să se desfăşoare în condiţii normale, tronsonul Jean Calvin - Avram Iancu fiind dat în folosinţă în urmă cu câteva săptămâni.

În perioada următoare, se vor realiza şi marcajele rutiere şi semnalizarea rutieră, dar şi finalizarea lucrărilor de amenajare a trotuarelor. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 1.300.000 de lei, fără TVA.

Lucrările de reabilitare a străzii Iuliu Maniu au fost demarate pe 12 iunie şi trebuiau finalizate înainte de începutul noului an şcolar. Întârzierile s-au datorat firmei Aquatot, care trebuia să îngroape cel mai adânc conductele CAO, pentru ca deasupra să monteze alţi constructori alte reţele, care şi-a asumat un termen de 3 luni pentru o lucrare care durează aproape dublu.