În timp ce noi şi noi dovezi de ameninţare directă pentru România din partea Moscovei se conturează tot mai pregnant, când însăşi existenţa noastră ca naţiune şi ca ţară, aşa cum o cunoaştem, e pusă în discuţie pe mese de negocieri dubioase, la care Moscova dictează şi abuzează, orădenii merg la spectacolele de la Filarmonică şi se bucură de muzică de calitate, care ridică standardul cultural al oraşului, pe strada Moscovei...
"A Moscovei"..., iar dacă mai scriu o dată, mintea mi se va crispa brusc şi gândurile îmi vor alerga fără voie pe străzile devastate din oraşele ţării vecine, aflate sub asediu nemilos de mai bine de trei ani, anticipând - batem în lemn! - ceea ce se poate întâmpla şi la noi.
Desigur, unii vor spune că pe strada Moscovei, în Palatul Sonnenfeld se află deja istoricul local "Moszkva", diferenţa fiind că o cafenea poartă numele ales de proprietar, pe când o stradă ţine de domeniul public, iar administraţia locală trebuie să adapteze toponomastica şi să se alinieze cu direcţia agreată a politicii de stat.
În istoria oraşului şi a acestei străzi, avem următoarele denumiri, care corespund cu tot atâtea etape istorice semnificative, conform istoricului Péter I. Zoltán, în volumul Nagyvárad Építészeti Emlékei a Barokktól a Szcesszioig (Monumentele arhitectonice ale Oradiei, de la Baroc la Secesion, Editura Convex, Oradea, 1994): Apáca - a călugăriţelor, cu referire la Mănăstirea Ursulinelor, la capătul dinspre Teatru (între 1771-1901), Szilagyi Dezső - jurist şi ministru al justiţiei al Regatului Ungariei, originar din Oradea (1901-1923), Prinţul Carol (1923-1940), din nou Szilágyi Dezső (1940-1945) şi, într-un final care sper să nu fie definitiv, Moscovei (din 1945 până astăzi, adică la "aniversarea" a 80 de ani de comunism şi post-comunism la un loc - nefastă coincidenţă!).
Şi ne întrebăm, ca să nu supărăm pe nimeni: "Strada Filarmonicii" nu ar suna mai bine şi pentru urechile melomanilor orădeni?
Raluca Lazarovici Vereş
Director editorial
Ratio et Revelatio