Pentru a atrage mai mulţi studenţi străini, Universitatea din Oradea vrea să înfiinţeze anul acesta trei noi specializări de licenţă cu predare în limba engleză: Matematică, Farmacie şi Afaceri Internaţionale.

Potrivit rectorului Constantin Bungău, aceste programe vor fi supuse aprobării Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. "Dacă vom avea verde de la ARACIS, e posibil ca aceste specializări să funcţioneze chiar din următorul an universitar", a declarat Bungău miercuri, într-o conferinţă de presă. În prezent, Universitatea mai are trei programe de studii de licenţă cu predare în engleză: Relaţii internaţionale şi Studii europene, Medicină Generală şi Geografia Turismului.

De asemenea, Universitatea va solicita ARACIS să reevalueze specializarea Arhitectură, care anul trecut şi-a pierdut acreditarea. "Avem nevoie de această specializare în cadrul Universităţii. Demarăm reautorizarea, facultatea lucrează acum la un raport de autoevaluare", a precizat rectorul.

Tot din toamnă studenţii orădeni ar putea să înveţe şi Arte Plastice - Grafică, specializare de licenţă cu predare în limba română pe care Universitatea vrea să o înfiinţeze acum. De asemenea, instituţia are în plan înfiinţarea a două noi programe de masterat: "Politici şi programe europene" la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, şi "Managementul unităţilor de turism" la Facultatea de Protecţia Mediului.

Pe de altă parte, conducerea Universităţii a decis desfiinţarea specializării Inginerie Medicală de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, respectiv a specializării Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative de la Facultatea de Arte.