Una dintre cele mai controversate investiţii finanţate cu fonduri europene în Bihor, cea pentru amenajarea unui ştrand termal în oraşul Marghita, îşi confirmă eticheta de proiect eşuat.

După ce s-a tocat peste un milion de euro din finanţări nerambursabile pentru realizarea lui, parcul balnear a rămas pustiu şi inaccesibil, pentru că în continuare are carenţe şi defecţiuni. În plus, firma care îl administrează, a Consiliului Local Marghita, e înglodată în datorii şi ar putea intra în faliment. O dovadă elocventă despre cât de "gospodari" au fost cei care au condus oraşul şi ştrandul... 

Bălăceală trucată 

În 2012, BIHOREANUL dezvăluia modul incredibil în care primarul de atunci al Marghitei, PDL-istul Dorel Talpoş (foto), minţise autorităţile de la Bucureşti privind reuşita proiectului de amenajare a unui ştrand termal în oraş. 

Printr-un proiect finanţat de UE şi Ministerul Dezvoltării, Marghita a atras o finanţare de 1,4 milioane euro pentru un parc balnear cu două bazine, la marginea oraşului.

În hârtii, investiţia a fost finalizată de Marconst, o firmă de casă a UDMR Bihor, în toamna anului 2010, dar în realitate ştrandul era nefuncţional. Erori au fost încă din proiect, care nu a prevăzut reţele de canalizare, filtre în bazine şi pompe pentru recircularea apei termale, dotări ce cresc serios costurile. De parcă nu era destul, finisajele au fost făcute în batjocură, iar terenurile de sport şi locurile de joacă nici măcar n-au fost amenajate, aşa cum impunea proiectul. 

Cu toate acestea, Talpoş a semnat rapoarte ce confirmau că ştrandul era perfect funcţional şi a anexat fotografii în care, aparent, oamenii se bălăceau în bazine (foto jos). Numai că, aşa cum BIHOREANUL a demonstrat, imaginile fuseseră trucate în Photoshop, deoarece ştrandul nu fusese deschis nici măcar o zi.

Deşi prăduirea banului public a fost evidentă, nimeni n-a fost tras la răspundere, pesemne pentru a nu atrage oprobriul finanţatorului european. Primăria Marghita a cârpit ştrandul din bugetul propriu, reuşind să-l facă funcţional abia în 2015. 

Trucaj ştrand Marghita

Ştrand... inundat

Anul acesta, parcul balnear nu a fost redeschis, spre dezamăgirea marghitenilor. Motivul? Are nevoie de reparaţii serioase! "Casa pompelor este inundată şi reprezintă un pericol de electrocutare pentru angajaţi şi chiar pentru cetăţenii care intră în bazine", spune primarul Marcel Sas-Adăscăliţii, ales anul trecut, după ce a candidat independent. 

Primăria ar fi putut aloca fonduri pentru repararea hidrofoarelor defecte, dar edilul a evitat. "Nu vreau să facem investiţii în ştrand ca apoi să constatăm că firma care îl administrează intră în faliment şi pe mine mă ia la întrebări Curtea de Conturi", zice Sas-Adăscăliţii. 

Înfiinţată în 2016 de Consiliul Local Marghita, SC Parc Balneomar SA a fost ani la rând condusă de diverşi directori numiţi din rândurile UDMR, însă nu numai că n-a reuşit să devină profitabilă, ci a mers constant în pierdere, având nevoie anual de bani din bugetul oraşului. 

"Probleme rămase"

În acest an, director la Parc Balneomar a fost numit un liberal, Cornel Mateican, dar nici el n-a reuşit să schimbe situaţia. "Sunt mai multe probleme care trebuie rezolvate, rămase de la cei care au fost înainte", zice bărbatul, de meserie economist, refuzând însă să ofere exemple concrete. 

Ce se fereşte să spună Mateican e că firma a fost prăduită ani la rând, directorii rezumându-se să încaseze salariile, fără să se preocupe de societate, dovadă că acum Parc Balneomar nu îşi permite să achite nici măcar lucrări de întreţinere şi are datorii la toţi furnizorii de utilităţi. "An de an, firma a cheltuit bugetul pe facturi, nu pe investiţii. Cu toate acestea, are datorii la Transgex pentru apa termală, la canalizare, la electricitate", spune primarul Sas-Adăscăliţii, adăugând că i-a cerut lui Mateican un raport complet şi un plan de măsuri, încă neprimite.

Ştrand Marghita

Dezinteres şi interes

Pe de altă parte, alţi marghiteni îl bănuiesc pe edilul independent că ar sabota parcul balnear pe motiv că la ştrandul privat din oraş co-acţionară este mama unui fin de-al său, Cristian Pop, care îi este şi consilier la Primărie. "Nu are absolut nicio legătură. În plus, nici acel ştrand nu are prea mulţi vizitatori", susţine Sas-Adăscăliţii.

Primarul aminteşte că orice decizie privind viitorul ştrandului nu îi aparţine lui, ci Consiliului Local, unde toţi aleşii au culoare politică. Cum ar veni, politrucii au "înecat" ştrandul şi tot ei trebuie fie să-l resusciteze, fie să-l îngroape...