"Conducerea Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate Oradea a luat decizia de a închide Ştrandul Ioşia, începând de marţi, 7 iunie, până cel târziu sâmbătă, 11 iunie. Motivul închiderii este prelungirea reparaţiilor curente, verificarea tuturor bazinelor, a gurilor de scurgere, a instalaţiilor şi grilajelor, remedierea tuturor deficienţelor identificate", se arată într-un comunicat transmis luni de regie.

Purtătorul de cuvânt al regiei, Florin Alexandru, susţine că măsura a fost luată pentru a verifica toate conductele şi gurile de scurgere din bazine, pentru a evita un accident precum cel de sâmbătă, în care fetiţa în vârstă de 7 ani, Elisabeth Haidău, a decedat, după ce a fost absorbită de conducta de scurgere a bazinului.

"Închidem ştrandul ca să facem o revizie generală, vom verifica din nou toate grilajele, căile de scurgere, conductele, pentru că apa geotermală este foarte corozivă şi vrem să ne asigurăm că toate sunt în stare bună de funcţionare. Vom face o revizie generală", a precizat el BIHOREANULUI.

Acesta a mai spus că luni dimineaţă angajaţii ştrandului au găsit o parte din grilajul care acoperea gura de evacuare a apei din bazinul în care sa murit fetiţa.

"L-au găsit lângă canalul de scurgere de la bazinul în cauză. Luăm în calcul ca grilajul să fi dispărut din cauza eroziunii apei termale, dar şi să fi fost smuls de cineva, pentru că joi, când s-a umplut bazinul, omul nostru spune că grilajul era acolo. Or, de joi până sâmbătă, a dispărut", a spus Florin Alexandru.

Pe de altă parte, reprezentanţii regiei spun că ştrandul Ioşia va fi deschis şi luni, în a doua zi de Rusalii, fiind zi liberă pentru majoritatea orădenilor.