Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea a anunţat că Ştrandul Ioşia, singurul funcţional din oraş, va fi deschis şi luni, în a doua zi de Rusalii, chiar dacă în mod normal această zi este rezervată curăţeniei.

ADP Oradea precizează, însă, că intrarea nu va fi gratuită pentru pensionari şi celelalte categorii de persoane care în mod normal beneficiază de această facilitate în timpul săptămânii, mai exact de marţi până vineri, accesul făcându-se contra cost al fel ca în zilele de sâmbătă şi duminică.

Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru elevi şi studenţi la cursurile de zi, 20 de lei pentru o familie cu doi adulţi şi un copil, respectiv 25 de lei pentru o familie cu doi copii.

Grupurile de minim 15 elevi, studenţi sau copii plătesc 4 lei pe bilet, intrarea fiind gratuită pentru însoţitorul de grup, respectiv 8 lei în cazul grupurilor de adulţi.