Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor a efectuat, în luna iulie, două acţiuni tematice de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale în incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, unităţilor de închiriere a echipamentelor de agrement, în parcurile de distracţie, la debarcadere, etc, găsind mai multe nereguli.
"Nu este vorba de abateri mari. Am verificat 34 de operatori economici, au fost întocmite 27 de procese verbale de constatare a contravenţiei şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 84.000 de lei", a declarat Giani Bura, comisarul-şef adjunct al CJPC Bihor.
Principalele abateri constatate la ştranduri, bazine şi piscine au fost: lipsa buletinelor de analiză care să ateste calitatea apei de îmbăiere, starea necorespunzătoare a bazinelor şi aleilor (stratul de vopsea exfoliat, prezenţa crăpăturilor, existenţa insectelor în apă, duşuri nefuncţionale), neafişarea regulamentului de ordine interioară, informarea incompletă privind caracteristicile apei de îmbăiere şi neafişarea certificatului unic de înregistrare la Registrul Comerţului.
La Ştrandul Ioşia, singurul ştrand public deschis în Oradea, OPC a găsit deficienţe precum strat de vopsea exfoliat la bazine, crăpături pe alei şi denivelări, existenţa unor insecte în apă şi câteva duşuri nefuncţionale. Ştrandul a fost amendat cu 10.000 de lei.
În ceea ce priveşte alimentaţia publică din incinta ştrandurilor, comisarii au descoperit nereguli precum: lipsa unui buletin de analiză pentru produsul finit, lipsa din lista de meniu a gramajului preparatelor şi porţiilor de mâncare, lipsa unei evidenţe scrise a datei congelării, respectiv fabricaţiei pentru preparate, nerespectarea condiţiilor impuse de producător pentru păstrarea produselor, utilizarea mijloacelor de măsurare care aveau verificarea metrologică expirată şi lipsa monitorizării temperaturilor din spaţiile frigorifice.