Pentru o mai mare eficienţă a salubrizării stradale, operatorul licenţiat RER Ecologic Service a decis să măture mecanic toate străzile din oraş pe care accesul maşinăriilor este posibil. Astfel, orădenii vor vedea în locul muncitorilor utilaje performante, care nu doar mătură, ci şi aspiră praful.
Pe majoritatea arterelor, RER Ecologic Service va folosi automăturătoarele mari duble, adică utilaje care au perii pe ambele părţi laterale şi care pot curăţa orice margine de bordură. Pe străzile mai înguste, în sensurile giratorii şi în scuaruri vor fi folosite automăturătoare de mici dimensiuni, precum City Cat 1000, un utilaj îngust, adecvat pentru trotuare, străzi cu sens unic şi alei. Muncitorii care mătură manual vor mai fi văzuţi în continuare doar în spaţiile în care accesul utilajelor nu este posibil, precum parcări, pieţe şi piaţete.
Pentru a extinde măturatul mecanizat în întreg oraşul, conducerea RER Ecologic Service a fost nevoită să introducă şi ture de zi pentru prestarea acestei activităţi care până acum se făcea preponderent noaptea. Ca urmare, orădenii sunt rugaţi să fie indulgenţi cu deranjul pe care îl pot face utilajele pe străzi, acceptând că măsura a fost luată pentru binele tuturor, pentru ca Oradea să fie tot mai curată.