O echipă de studenți ai Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură din cadrul Universității din Oradea a câștigat locul al III-lea la faza națională a concursului internațional de proiecte organizat anual de compania Saint-Gobain.

Proiectul premiat, intitulat „Sava Forum”, a fost realizat de studenții Alin Popa, Robert Gliga și Rareș Pop, sub coordonarea șefului de lucrări arh. Lucia Manolică și a conf. univ. dr. Cristian Pușcaș, directorul Departamentului de Arhitectură al FCCA.

Tema ediției din acest an a fost regenerarea urbană a unei zone de pe malul Dunării, în orașul Belgrad. Potrivit Universității din Oradea, echipa orădeană s-a clasat pe poziția a treia în competiție cu proiecte realizate de studenți ai unor școli de arhitectură cu tradiție.

În total, 15 studenți orădeni, grupați în cinci echipe, au participat la acest concurs. Toți au fost premiați, marți, în cadrul unei festivități organizate la UO.

Reprezentanta companiei organizatoare, Mariana Borcea, i-a felicitat pe participanți și a apreciat proiectele realizate de studenții din Oradea. „Ați câștigat, mai ales, experiența necesară muncii în echipă, experiență de care veți avea nevoie pe parcursul carierei voastre. Apreciez foarte mult proiectele studenților de la Oradea. E un început foarte bun”, a spus aceasta.

Cei trei studenți premiați vor primi câte 250 de euro, iar toți participanții au fost recompensați de organizatori cu huse de laptop și instrumente de scris dedicate arhitecților.

„Pentru noi acest premiu contează foarte mult. Emulația, provocarea, șansa de a ne remarca la nivel național înseamnă foarte mult pentru tânăra școală de arhitectură orădeană”, a declarat conferențiarul Cristian Pușcaș.