După ce Ministerul Educației a redus semnificativ fondul de burse dedicat studenților, din cauza măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Ilie Bolojan, la Universitatea din Oradea numărul beneficiarilor de burse sociale este mai mic cu 10%.  

Bursele pentru sprijin social sunt menite să sprijine financiar studenții cu venituri mici. Beneficiari pot fi studenții orfani, care provin din familii monoparentale sau din centre de plasament, studenții bolnavi de diferite afecțiuni grave sau cei ai căror familii au venitul lunar net sub salariul minim.

Totuși, din acest an universitar, studenții care învață în regim cu taxă nu mai au dreptul la burse sociale din banii Ministerului, sprijinul financiar fiind dedicat exclusiv celor școlarizați în regim fără taxă. Studenții sărmani, care învață pe locuri cu taxă, mai pot primi burse doar din bugetul Universității. Iar pentru unii dintre ei, asta poate face diferența între a-și continua studiile sau a abandona facultatea...

Orfanii nimănui

La solicitarea BIHOREANULUI, Universitatea a precizat că numărul de burse sociale acordate în primul semestru al anului universitar 2025-2026 este de 1.080, în timp ce în același semestru al anului universitar trecut, 1.205 de studenți orădeni primeau burse sociale. Asta înseamnă că acum numărul tinerilor sprijiniți financiar este cu o zecime mai mic decât anul trecut.

Printre tinerii care nu au mai prins burse sociale se numără și unii care n-au părinți care să-i ajute. „Din numărul total de cereri pentru burse sociale depuse de studenții orfani în semestrul I al anului universitar 2025-2026, au existat un număr de 31 cereri respinse din motive ce țin de eligibilitate și epuizarea fondului de burse”, a transmis Universitatea.

Un asemenea caz este la Facultatea de Drept din Oradea, unde o studentă orfană de ambii părinți a rămas din acest an universitar fără bursă și, ca să-și poată plăti chiria, a fost nevoită să se angajeze într-un magazin alimentar. Tânăra, pe numele ei Larisa Popa, a și organizat un protest în Oradea, unde i s-au alăturat mai mulți studenți și elevi nemulțumiți de măsurile de austeritate din educație.

„Din nefericire, nu au fost suficiente fonduri pentru a răspunde tuturor solicitărilor de burse sociale”, a precizat decanul Facultății de Drept, Cristian Miheș.

Din venituri proprii

Chiar dacă Ministerul Educației a redus bugetul de fonduri dedicate burselor, universitățile au posibilitatea să ofere burse din banii proprii. La solicitarea BIHOREANULUI, Universitatea din Oradea arată că face asta.

Din totalul burselor sociale distribuite în acest semestru, 90 sunt acoperite din bugetul UO. Cei 90 de studenți primesc lunar câte 3.606 lei, valoarea totală a acestora, în întreg semestrul, fiind de 324.540 lei.

Pe lângă cele 90 de burse sociale, UO mai acordă, din venituri proprii, 21 de burse lunare de ajutor ocazional pentru îmbrăcăminte sau încălțăminte (care însumează un buget de 19.425 lei), 97 de burse de performanță (în cuantum total de 391.846 lei), două burse speciale (12.476 lei), 20 de burse pentru susținere pe plan sportiv (62.400 lei) și 9 burse de internship universitar (54.000 lei).

În total, din veniturile proprii, Universitatea plătește 239 de burse, în cuantum de 864.687 lei, a mai transmis instituția academică.

Promisiuni pentru mai bine

Din 2026, situația financiară a studenților care se confruntă cu neajunsuri s-ar putea schimba. Comisia Europeană a aprobat o finanțare suplimentară de 60 de milioane de euro pentru Ministerul Educației și Cercetării din România, bani cu care se vor plăti burse sociale pentru 40.000 de studenți români. Primele plăți vor fi făcute în februarie 2026.

„Această sumă va asigura plata burselor sociale pentru aproximativ 40.000 de studenți proveniți din medii vulnerabile, în anul 2026. Estimarea este ca primele plăți să fie efectuate cel târziu în luna februarie a anului 2026. În acest mod, fondul de burse în noul an va fi nominal și în practică apropiat de anii 2024 și 2025 (după redimensionare) și cu aproximativ 35% mai mare decât în anul 2023, având acces la acesta atât studenții la buget, cât și studenții la taxă”, a anunțat Ministerul Educației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!