Alegerile pentru Senatul Universităţii din Oradea, mandatul 2016-2020, s-au încheiat.

Biroul Electoral Universitar a centralizat toate voturile adunate de candidaţii studenţi şi astfel a stabilit cine sunt cei 19 senatori care vor reprezenta tinerii din facultăţile orădene în cel mai înalt for al instituţiei.

Potrivit procesului verbal al BEU cu privire la rezultatele alegerilor de luni, din cei 14.060 de electori cu drept de vot, 949 s-au prezentat la urne, două voturi au fost nule, iar 13 albe. Astfel, 934 de voturi au rămas valabil exprimate.

Cele mai multe voturi le-a primit studentul Vancea Viorel-Vasile, de la Facultatea de Drept, care a adunat 585 de voturi. Pe locul doi în acest clasament este studenta Cseh Mădălina Alexandra, de la Arhitectură şi Construcţii, care a strâns 554 de voturi, iar pe trei studentul Mal Sebastian Paul, de la Teologie Ortodoxă, votat de 523 de colegi.

Ceilalţi 16 studenţi senatori aleşi de colegii lor sunt: Haiaş Teodor Lucian (Arte, 403 voturi), Iencea Teodora Consuela (Medicină şi Farmacie, 464), Moga Mircea Dan (Medicină şi Farmacie, 428), Butişcă Andrei-Marius (Protecţia Mediului, 386), Coman Ruben-Teodor (Protecţia Mediului, 354), Magyar Raluca Loredana Ştiinţe, 507), Boldan Ionuţ-Marian (Ştiinţe Economice, 381), Abrudan Adrian Florin (Ştiinţe Economice, 379), Sima Marian George (Geografie, Turism şi Sport, 492), Cosma George (IETI, 392), Herman Mircea Robert Ionuţ (IEMI, 466), Crăciun Nicolae Andrei (Inginerie Managerială şi Tehnologică, 464), Bocoi Florina Mariana (IRISPSC, 494), Balog Nicolas (Litere, 505), Moise Alin Ionuţ Cornel (Ştiinţe Socio-Umane, 418) şi Volda Gheorghe Ştefan (SSU, 382).

Mandatele pentru Senat câştigate de studenţii şi profesorii Universităţii din Oradea vor fi validate săptămâna viitoare, de actualul Senat, iar apoi noii reprezentanţi îşi vor putea intra în atribuţii.

Citeşte şi articolele:

Cursa pentru putere: Universitarii orădeni şi-au votat reprezentanţii în Senatul academic şi se pregătesc de alegerea viitorului rector

Aproape o mie de studenţi au mers să-şi voteze reprezentanţi

S-au trezit din amorţeală: Studenţii orădeni îşi aleg senatorii (FOTO)