Preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii din Oradea, Răducu Şerbănescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a debutat cazarea studenţilor în căminele orădene.

În total, Universitatea dispune de 1.359 de locuri în patru cămine, două în campus şi două închiriate de la Primărie şi situate lângă Colegiul Tehnic Mihai Viteazul. "Avem 1.519 cereri, sensibil mai puţine decât în 2010", a precizat Şerbănescu. Asta înseamnă, totuşi, că 160 de studenţi nu vor primi loc în cămin, însă există şi posibilitatea ca cei care şi-au depus cerere să nici nu mai dorească să se cazeze, solicitarea pentru cămine fiind doar o opţiune de rezervă.

În plus, rectorul Cornel Antal estimează că în luna noiembrie sau la începutul anului viitor se vor da în funcţiune locurile din noile cămine construite în campus. "La aceste cămine mai sunt lucrări PSI la subsol. Bani avem, dar la nivel naţional s-a impus o limită de cheltuieli pentru fiecare universitate. Noi am atins această limită, aşa că nu mai putem cheltui. Prioritatea mea e să deblocăm aceşti bani, pe care, repet, îi avem, dar nu-i putem folosi", a spus Antal, în aceeaşi conferinţă de presă.

Bani de chirie, de la stat

Pe de altă parte, Şerbănescu a precizat că studenţii care nu prind un loc în cămin şi vor sta în chirie pot să primească o parte din banii pe care-i cheltuie lunar. Statul acordă subvenţii pentru ei, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului.

Cei care doresc să o primească trebuie să depună o cerere la facultăţile unde învaţă. Ei trebuie să dovedească, însă, că locuiesc în chirie printr-un contract. Acest lucru poate fi mai dificil, pentru că prea puţini proprietari de imobile acceptă să încheie un act, majoritatea preferând formula "la negru". Asta pentru că, realizând un contract, trebuie şi să declare aceste venituri, implicit să achite impozitul aferent.

Subvenţia pentru chirie poate fi cerută, însă, şi de studenţii care n-au cerut loc în cămine, condiţiile impuse de lege fiind să fie studenţi bugetaţi şi să provină din familii cu venituri brute pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim pe economie. Suma ce se va acorda studenţilor care stau în chirie nu a fost încă stabilită.