Timp de câteva săptămâni, studenții unor secții plastice ale Facultății de Arte au fost nevoiți să învețe la „rece”, adică la temperaturi nu cu mult mai mari decât cele de afară, din cauza unei avarii la sistemul de încălzire.
Facultatea de Arte are mai multe corpuri de clădire, iar avaria de termoficare a fost într-unul din campusul B, în vecinătatea Facultății de Științe Socio-Umane. Imobilul este încălzit cu o pompă de căldură, care s-a defectat.
„Este vorba de o pompă de căldură montată de Universitate înainte de 2012 și se găsesc mai greu piese pentru ea”, a declarat rectorul Constantin Bungău, marți, pentru BIHOREANUL.
Rectorul susține că lui nu i-a fost adusă la cunoștință avaria, astfel că nu știa de când datează. Studenții susțin, însă. că au învățat în frig încă din noiembrie. Joia trecută, când au revenit după vacanța de Crăciun, în săli a fost atât de rece, încât tinerii n-au îndrăznit să-și dea jos gecile.
„Temperaturile din sălile de curs și ateliere sunt extrem de scăzute, în condițiile în care afară sunt între -10 și -14 grade Celsius. Studenții sunt nevoiți să stea ore întregi în frig, îmbrăcați cu geci, mănuși și fulare, încercând să lucreze și să participe la cursuri în condiții improprii și periculoase pentru sănătate. Conducerea instituției este la curent cu această problemă, însă până în acest moment nu a fost luată nicio măsură concretă. Nu există soluții temporare, nu s-au suspendat activitățile și nu ni s-a oferit nicio alternativă. Practic, ni se cere să „răbdăm” în condiții inumane”, au reclamat studenții, într-un mesaj transmis la finalul săptămânii trecute BIHOREANULUI.
De ce au fost ținuți studenții în frig, nimeni nu lămurește. Decana facultății, Corina Andor, n-a răspuns apelurilor BIHOREANULUI, iar Bungău spune că nici el nu știe. „Facultatea putea să-i mute, mai ales că are mai multe clădiri în care încălzirea funcționează. Nu știu de ce s-a întâmplat așa, nimeni nu mi-a spus de problemă”, a mai spus rectorul UO.
Cert este că, începând de marți, situația a reintrat la normal: pompa cu pricina a fost reparată, iar temperatura în sălile de curs a ajuns la valori normale. „Am fost de dimineață să mă conving și este cald în toate sălile”, a precizat Constantin Bungău.