Casa de Cultură a Municipiului va răsuna, joi de la ora 17, a colinde şi cântece specifice sărbătorilor de iarnă. Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea şi Asociaţia Kiwanis Art organizează concertul "Veseleşte-te, domn bunu!", spectacol la care intrarea va fi gratuită.

Ansamblul coral al Facultăţii de Muzică, dirijat de conf. univ. dr. Evanthia-Maria Marta va interpreta piese de Tudor Jarda, Gheorghe Cucu, T. Popovici, Gheorghe Dima, Sabin Păutza.

La concert, orădenii vor putea să cumpere şi felicitări făcute de elevii de la secţia de grafică a Liceului de Artă, banii strânşi urmând să fie daţi către cinci tineri interpreţi cu o situaţie financiară precară.