Pianina din Parcul Libertății are nevoie de un nou pavilion, iar Fundația Comunitară, care îngrijește parcul, și Universitatea din Oradea au lansat un concurs de idei.

Studenții care propun proiecte au șansa să câștige acces la Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2025. De asemenea, le va fi asigurat transportul și vor primi și cazare.

Concursul este dedicat studenților Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură din Oradea, indiferent de anul de studiu.

„Până pe 31.03.2025, studenții arhitecți și ingineri sunt invitați să formeze echipe și mai apoi să înscrie proiecte la concursul de soluții care va aduce câștigătorilor accesul la Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2025 și decontarea cheltuielilor de deplasare și cazare. Inițiativa este susținută prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, un program finanțat de Lidl România, coordonat de Federația Fundațiile Comunitare din România și implementat local de Fundația Comunitară Oradea”, se arată într-un comunicat transmis de FCO.

În plus, proiectul câștigător va fi implementat, după consultarea Primăriei Oradea.

Studenții care vor să se înscrie în concurs trebuie să formeze echipe de 1 sau 2 studenți arhitecți, în colaborare cu un alt student de la specializarea inginerie civilă.

Fiecare echipă va propune un proiect pentru suprafața ocupată de platforma fostului pavilion (25mp), în care să se încadreze viitoarea structură. Bugetul maxim de execuție pe care studenții ar trebui să îl aibă în vedere este de 20.000 de lei. Regulamentul concursului și alte detalii se regăsesc pe site-ul Fundației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!