Guvernul a adoptat, miercuri seară, ordonanţa care le permite studenților din ani terminali de la Medicină să facă voluntariat în spitalele Covid din ţară, dar şi să fie recompensaţi pentru munca lor. Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, se fac deja listele cu doritori, aceştia urmând să fie apoi selectaţi şi transferaţi la unităţile unde există cea mai mare nevoie de ei.

În linia întâi

Arafat a precizat că s-a luat deja legătura cu universităţile din ţară şi că se doreşte, în primă fază, recrutarea a 3.000 de voluntari.

"Noi, în colaborare cu universităţile, am început să creăm listele. O să începem să preluăm studenţii care s-au înscris şi să îi repartizăm. Când a fost în primă lectură ordonanţa, am început să ne mobilizăm şi când se publică, sperăm mâine (n.r. joi) deja, începem să o implementăm. Deja primim telefoane de la studenţii care vor să se înscrie şi îi îndrumăm, prin universităţile unde sunt ei înmatriculaţi", a declarat şeful DSU, miercuri, la debutul şedinţei Guvernului, notează site-ul de ştiri News.ro.

Acesta a mai adăugat şi că proiectul de act normativ are toate avizele obţinute.

Recompensă lunară 

Studenții doritori trebuie să ia legătura cu profesorii lor, iar universităţile vor centraliza solicitările acestora și le vor transmite apoi la DSU, care vor face redistribuirea voluntarilor către unităţile sanitare care au cea mai mare nevoie.

"Cei selectați vor fi repartizaţi şi vor semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară", a mai adăugat şeful DSU, potrivit Digi24.ro. 

Viitorii voluntari vor lucra împreună cu asistenţii şi medicii. Aceştia vor munci aproximativ 120 de ore pe lună şi vor fi primi o recompensă de 2.500 de lei la finalul fiecărei luni.

"Cei care vor fi în alte localităţi decât centrele universitare unde studiază sau localităţile de domiciliu sau reşedinţă vor primi o diurnă, plus cazarea şi masa gratuite din partea autorităţilor sau a unităţii sanitare unde vor activa", a mai precizat Raed Arafat.

Decizia a fost luată în contextul în care personalul medical aflat în linia întâi nu mai poate face față numărului tot mai mare de bolnavi de Covid-19, mulți dintre fiind epuizați și cu sistemul imunitar slăbit, ceea ce determină infectarea și mai rapidă a cadrelor medicale cu noul coronavirus.